25 Februarie 2021
1414 accesări
0 comentarii

Veste bună pentru bolnavii care au probleme cu dantura. Temerile pacienţilor legate de durere, incizie, sutură şi îndepărtarea firelor, timpi de vindecare şi şansele de reuşită ale implantului dentar primesc un răspuns modern, în stomatologia digitală, prin ghidarea chirurgicală. Potrivit dr. Cristian Mina, ghidul chirurgical este un dispozitiv care ajută la inserarea implanturilor dentare, cu o precizie mult mai mare. Etapele necesare realizării acestui ghid chirurgical sunt: scanarea digitală (amprentarea) zonei sau zonelor din cavitatea orală, unde se va realiza intevenţia; realizarea unei imagini radiologice 3D; suprapunerea acestor imagini- inserarea implanturilor în mod virtual. După acestea, urmează CT-ul (computerul tomograf), care realizează imaginea 3D şi pune în evidenţă structurile anatomice (nervi, poziţia dinţilor, sinusurile maxilare, fosele nazale etc.). În acest fel, inserarea implanturilor dentare va fi realizată în siguranţă, ocolind aceste structuri anatomice şi reducând riscul de eşec.

„Pasul final este utilizarea imprimantei digitale în realizarea ghidului.

Odată realizat ghidul, acesta se sterilizează şi se aplică în zona în care vom realiza intevenţia. Cu ajutorul unor freze destinate ghidului, se identifică şi se realizează osteotomia (cavitatea) unde se va insera implantul. Insistăm în clinica noastră asupra respectării acestor proceduri, ce pot părea obişnuite pentru marea chirurgie, dar ale cărei avantaje în reuşita implantului sunt determinante. În primul rând, se asigură o precizie mai mare în inserarea implanturilor, în mod indiscutabil. De asemenea, timpul de vindecare este mult eficientizat, scad riscurile de edem şi nu este nevoie de sutură (nu se coase).

Ghidarea chirurgicală este o procedură care, prin intermediul tehnologiei moderne şi al digitalizării facilitează inserarea implanturilor, fără lambou, prin indicarea axului de inserţie al implantului, detectarea zonei favorabile pentru inserare, excluzând incizia, diminuând durerea post-operatorie şi generând recuperarea rapidă a pacienţilor”, ne-a declarat medicul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU