
Specialiştii au demonstrat în ultimii ani că ghimbirul este considerat un tratament minune, indicat în cazul a multor afecţiuni. Puţini ştiu, însă, că acesta vă poate ajuta şi să vă păstraţi frumuseţea. Ghimbirul este un antioxidant puternic, de aceea luptă împotriva petelor şi a cicatricilor. Aşa că, amestecaţi o cantitate mică de ghimbir proaspăt rasă cu nişte gheaţă pisată şi aplicaţi-o o dată pe săptămână pe zonele afectate. În scurt timp veţi observa că, datorită proprietăţilor anti-inflamatorii, ajută pielea să se calmeze, stimulând în acelaşi timp circulaţia sângelui. Persoanele care au eczeme, ar trebui să folosească câteva picături de ulei de ghimbir pe zonele afectate, fiind extrem de liniştitor.
De asemenea, datorită proprietăţilor septice, ghimbirul ajută în lupta contra ciupercilor care cauzează mătreaţă. Se amestecă ghimbir ras şi apă într-o sticlă cu pulverizator şi se aplică direct pe scalp.
Această rădăcină este o soluţie excelentă şi pentru a scăpa de celulele moarte ale pielii, de pe faţă şi corp. Nu în ultimul rând, ghimbirul este indicat pentru oprirea căderii părului. Tocmai de aceea, el este unul dintre ingredientele folosite în multe produse cosmetice pentru păr, şi asta datorită mixului său de uleiuri volatile şi antioxidanţi. Încercaţi să amestecaţi ghimbir ras şi apă într-o sticlă cu pulverizator şi apoi aplicaţi direct pe scalp mixtura obşinută.