10 Mai 2020
1796 accesări
96 comentarii

Pentru a avea un abdomen plat şi coapse suple există exerciţii uşor de executat care pot fi făcute acasă. Atunci când începeţi un exerciţiu este bine să ştiţi câteva reguli de bază. Pentru a nu avea probleme, de exemplu întinderi musculare, va trebui să începeţi antrenamentul cu câteva mişcări uşoare.

De asemenea, respiraţia este foarte importantă pentru a reuşi să se ducă la bun sfârşit un antrenament. Inspiraţi profund atunci când începeţi exerciţiul şi expiraţi înainte de reluarea mişcării. Pentru ca un exerciţiu să dea rezultate, va trebui să mai faceţi cel puţin 2-3 repetări chiar dacă vă simţiţi obosiţi.

E bine de ştiut că pentru întărirea musculaturii trebuie să fiţi răbdători şi să nu aşteptaţi ca tehnica să dea roade peste noapte. Antrenându-vă cu regularitate, pornind gradat, de la exerciţii uşoare, care durează 10-15 minute, până la antrenamente de o jumătate de oră, de cel puţin trei ori pe săptămână, veţi ajunge să arătaţi aşa cum vă doriţi.

Exerciţiu pentru coapse

Staţi întinşi pe partea stângă şi ţineţi piciorul drept întins, iar piciorul stâng pliat. Ridicaţi piciorul drept cât mai mult posibil, după care coborâţi. Repetaţi de cel puţin 15 ori, după care schimbaţi piciorul. Atunci când vă obişnuiţi cu acest tip de exerciţiu puteţi să încercaţi să faceţi mici cercuri cu talpa, atunci când piciorul este ridicat. Astfel veţi lucra şi musculatura gleznelor şi pe cea a gambelor.

Exerciţiu pentru abdomen

Staţi întinşi pe spate, cu braţele pe lângă corp. Ridicaţi capul, în acelaşi timp şi picioarele pe care le menţineţi întinse. Din această poziţie, veţi începe să ridicaţi mai mult un picior, menţinându-l pe celălalt în poziţia iniţială, după care schimbaţi şi executaţi aceeaşi mişcare şi cu celălalt picior. Repetaţi acest exerciţiu două minute. Odihniţi-vă un minut şi încercaţi să faceţi următoarea mişcare. Întinşi pe spate veţi ridica picioarele câţiva centimetri şi veţi rămâne în această poziţie un minut. Acesta este un exerciţiu foarte eficient pentru abdomen care ar trebui efectuat zilnic.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

60 comentarii

luni, 16 martie
Wcrgrq
Ncijbv uxwmiz

Hit the jackpot with Betano. New players https://betanogame.org/mobile-app/ get €500 bonus and free spins instantly. Live dealers, sports betting and progressive slots – everything you crave.

7 martie
Hzbsbv
Heghil uilhxb

Economisez jusqu’a 300 € par an sur vos traitements. Pharmaciens joignables 6j/7 pour repondre a vos questions. Point relais ou domicile, vous choisissez. PharmaBudget – sante accessible a tous.Acheter en ligne

5 martie
Miskym
Ijnldw jyloxt

Leky za ferovou cenu – zadne skryte poplatky, zadne triky https://opravdovalekarna.cz

3 martie
Ysfiat
Agvnnv kpeldd

Take the throne at DraftKings video poker Casino. Wager $5 for 500 bonus spins plus up to $1K back in your opening 24 hours. Massive games, massive potential!

1 martie
Ejrjot
Ppbpgm rlzjbf

Deposit crypto, play instantly, withdraw instantly. No excuses, no waiting. Just pure stake rakeback code energy.

26 februarie
Jevplz
Sarzdo jawlph

No deposit, no problem — play chumba casino gives you free Sweeps Coins to start winning. Enjoy top-tier games and real cash prize potential. Sign up free!

24 februarie
Mchive
Gjhtxh kkogkv

Charge into the heart of the prairie with epic spins and roaring wins! buffalo link delivers stampeding free games, wild multipliers, and life-changing jackpots that keep you coming back. Play now and let the herd lead you to riches!

20 februarie
Ompdpk
Zcdqda hzoqcr

Nothing compares to the thrill of watching symbols tumble in Sweet Bonanza! Scatters sweet bonanza winning strategy unlock a world of multiplier mayhem and huge win chains. Start your sweet adventure right now!

16 februarie
Pabvkv
Lkzata lkruid

This highly praised sweepstakes principles, wow vegas casino online , brings real casino thrills to your paravent with no achieve fated on core gameplay. Boasting millions of players and fragrant bonuses, it's a go-to choice for make sport, right community gaming across most of the US.

10 februarie
Gshbdg
Rphvjk wedmyb

betmgm betmgm casino pa login betmgm Indiana

123...6