06 Decembrie 2016
3161 accesări
0 comentarii

Hemoroizii interni și externi – ce sunt, simptome, diagnostic, tratament

Hemoroizii reprezintă una dintre cele mai răspândite, dar neglijate afecțiuni, afectând 8 din 10 persoane. În România, mai bine de 60% din populaţie suferă de hemoroizi, însă mulţi bolnavi tratează boala cu jenă şi nu merg la medic, preferând automedicaţia. De cele mai multe ori aceştia consultă doctorul în faza finală a acestei boli.

Ce sunt Hemoroizii?

Hemoroizii sunt vene dilatate care există în mod normal în interiorul canalului anal asigurând continența pentru gaze. Boala hemoroidală reprezintă creșterea/alungirea acestora, și, pe măsură ce presiunea creşte, venele se dilată, iar sângele se acumulează în vene având tendința să prolabeze prin anus.

Cauzele ce pot duce la apariţia hemoroizilor

  • Constipația este principala cauză ce duce la apariţia hemoroizilor - Forţarea în timpul scaunului produce o presiune crescută asupra venelor din zona anală şi cauzează dilatarea vaselor de sânge;
  • Statul prelungit în picioare sau pe scaun;
  • Obezitatea;
  • Moştenirea genetică – Există un risc mare de apariţie a hemoroizilor la persoanele cu rude care se confruntă cu această problemă;
  • Ridicarea de greutăţi sau haltere – De asemenea produce o presiune crescută asupra venelor din zona anală;
  • Sarcina – Schimbările hormonale din timpul sarcinii măresc fluxul de sânge în zona pelviană şi relaxează ţesuturile de susţinere. De asemenea, pe măsură ce volumul uterului creşte, în vena cavă inferioară creste presiunea, iar transportul sângelui devine mai anevoios, fapt ce duce la dilatarea venelor aflate în vecinătatea acesteia şi, implicit, la apariţia hemoroizilor;
  • Vârsta înaintată - Hemoroizii apar frecvent după vârsta de 50 de ani datorită deteriorării vaselor de sânge. Mai mult de jumătate dintre persoanele care au peste 50 de ani urmează un tratament pentru această problemă;
  • Alcoolul în exces – Produce vasodilataţie.

Simptomele hemoroizilor

Principalele simptome ale hemoroizilor sunt prezența sângelui în scaun şi prolabarea pachetelor hemoroidale din canalul anal.

  • Sânge în scaun - Stagnarea sângelui în hemoroizi duce la dilatarea venelor şi la slaba alimentare a mucoasei anale cu oxigen. Astfel, venele se subţiază şi apar mici eroziuni şi rupturi, care duc la apariţia hemoragiilor;
  • Ieşirea hemoroizilor prin anus - Datorită dezvoltării treptate a proceselor degenerative la nivelul muşchilor anusului, coroborat cu forţarea în timpul defecării, Hemoroizii se pot deplasa către orificiul anal şi în cele din urmă la ieşirea acestora prin anus;
  • Senzaţia de corp străin - Datorită umflării nodulilor hemoroidali umpluţi în exces de sânge, pacienţii cu hemoroizi pot avea senzaţia de corp străin în anus ori de greutate în zona inghinală în timpul mersului;
  • Senzaţia de arsură şi mâncărimi în zona anală - Mâncărimea şi arsura sunt manifestări ale eroziunii mucoasei de la suprafata hemoroizilor. Mai mult de atât, sângerările în cantități mici duc la iritarea mucoasei şi pielii din jurul anusului.
  • Durere la defecare, mers şi stat pe scaun – Datorită presiunii exercitate asupra venelor dilatate şi inflamate, poate aparea durerea. Aceasta poate fi mai puternică în timpul mersului şi la defecare şi chiar insuportabilă, astfel încât bolnavul nu poate să stea jos ori să meargă, atunci cand apar complicaţii.

Există două tipuri de hemoroizi: hemoroizi interni şi hemoroizi externi.

Hemoroizi interni

Sunt cel mai frecvent tip de hemoroizi, se dezvoltă în anus și nu cauzează durere.

Aceştia se formează din plexul venos hemoroidal şi sunt poziţionaţi superior de linia zimţată, adică se află în rect şi sunt acoperiţi de un epiteliu stratificat cilindric. În plus, nu dau simptome pentru că în zona respectivă nu există multe terminaţii nervoase. Sângerarea poate fi singurul semn al prezenţei lor în anus.

Vasele de sânge din interiorul canalului anal se dilată, iar datorită presiunii exercitate asupra lor, venele se pot umfla sau chiar rupe şi astfel apar Hemoroizii interni.

Hemoroizii se pot clasifica in patru grade:

  • Hemoroizii de gradul I nu sângerează şi nu prolabează;
  • Hemoroizii de gradul II prolabează, sângerează, se reduc de la sine;
  • Hemoroizii de gradul III sângerează prolabează şi se reduc manual;
  • Hemoroizii de gradul IV sângerează, prolabează şi pot fi reduşi manual dar nu stau in interior.

Monitorizarea scaunului este primul pas spre diagnosticarea hemoroizilor interni. Apoi, vizita la medicul proctolog este necesară. Acesta vă poate spune cât de gravă este problema şi, în funcţie de stadiul hemoroizilor, poate recomanda schimbarea stilului de viaţă pentru un tranzit intestinal optim sau, în stadii mai avansate, eliminarea hemoroizilor cu ajutorul terapiilor non invazive.

Hemoroizii externi

Hemoroizii externi sunt localizaţi în jurul anusului și se formează prin dilatarea plexului venos rectal inferior. Acestea sunt poziţionaţi inferior de aşa numita linie zimţată şi sunt acoperite de epiteliu stratificat pavimentos. O complicaţie a acestora poate fi tromboza hemoroidală externa de culoare albastru-violacee, adesea însoțită de durere severă şi chiar sângerări masive.

În cazurile grave, medicul proctolog poate recomanda intervenţia chirurgicală de îndepărtare a trombului (cheagului) cu ameliorarea simptomatologiei.

Diagnosticul hemoroizilor

Medicul poate stabili cu uşurinţă diagnosticul de hemoroizi pe baza inspecţiei anusului şi a canalului anal prin anuscopie. Hemoroizii interni sunt depistaţi cu ajutorul anuscopiei şi tușeului rectal, iar Hemoroizii externi la control vizual. După stabilirea diagnosticului final, medicul proctolog poate recomanda:

  • Colonoscopie — permite evaluarea vizuală a stării mucoasei intestinului gros. Se face cu un dispozitiv flexibil special, care transmite imaginea pe monitor; pacientul poate vizualiza de asemenea imaginile.
  • Testul hemocult — se face pentru depistarea eventualelor hemoragii în segmentele superioare ale intestinului.

Tratamentul hemoroizilor

În prezent există mai multe metode de tratament eficient al hemoroizilor. Medicul va alege tratamentul ideal după stabilirea stadiului bolii şi a gradului de manifestare a hemoroizilor.

În cazul hemoroizilor aflaţi în primul stadiu de evoluţie, medicul proctolog recomandă schimbarea modului de viață și poate prescrie tratament medicamentos care reglează scaunul.

În unele cazuri, medicul va folosi metode minim invazive pentru tratamentul hemoroizilor, fără internare, fără durere și care nu necesită perioadă de recuperare.

  • Bandarea elastică hemoroidală – La baza hemoroidului se aplică un inel de latex, iar circulaţia sângelui din hemoroid este întreruptă, ducând astfel la reducerea dimensiunii acestuia până la dispariţia sa completă. Rata de succes a acestei proceduri este de 95%, iar procedura este foarte bine suportată de pacienţi şi nu implică întreruperea activităţii cotidiene;
  • Scleroterapia - Cu ajutorul endoscopului și al unei seringi speciale se introduce în hemoroid un preparat sclerozant, sub acţiunea căruia se cicatrizează țesutul inflamat. Rezultă astfel oprirea hemoragiei;
  • Fototermocoagularea in spectru infrarosu (asemanatoare cu lumina laser).

Tratamentul chirurgical al hemoroizilor

Hemoroizii sunt o problemă deranjantă, care limitează şi afectează calitatea vieţii, Dacă problema nu poate fi rezolvată cu ajutorul metodelor de tratament prezentate mai sus, medicul proctolog poate propune operaţia de îndepărtare a hemoroizilor, în stadiile foarte avansate.

  • Operaţia clasică de îndepartare a hemoroizilor – Mai dureroasă cu multe disconforturi si cu perioadă lungă de convalescenţă.
  • Hemoroidectomia din afară - în interior – Este indicată persoanelor de până la 70 ani cu hemoroizi în stadiile III-IV;
  • Hemoroidectomia din interior — în afară - Prin suturarea defectului anodermului după excizia complexului hemoroidal;
  • Criodistrugerea hemoroizilor – cel mai des utilizată în cazul persoanelor în vârstă cu hemoroizi de gradul II-III;

Indiferent de tipul sau gradul hemoroizilor, atunci când suferi de această boală, vizita la medicul proctolog este primordială. Acesta îţi poate oferi tratamentul corect şi complet pentru tratarea hemoroizilor. Dacă prezinţi unul sau mai multe dintre simptomele prezentate mai sus, programează-te acum la clinica OK Medical şi specialiştii noştri te vor ajuta să uiţi de disconfortul cauzat de hemoroizi.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Dr. Iuliana Dogaru