16 Martie 2021
829 accesări
0 comentarii

Tensiunea arterială este diferită de la o persoană la alta și fluctuează pe tot parcursul zilei, dar tinde să crească în jurul orei la care ne trezim. Mai mult decât atât, în cazul multor persoane, tensiunea arterială poate fi anormal de mare dimineața. Din păcate, hipertensiunea matinală poate crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.

Abia v-ați trezit și aveți deja tensiunea crescută? Potrivit dr. Tatiana Nedelea, hipertensiunea matinală poate avea mai multe cauze. Una dintre acestea este legată de administrarea unor medicamente, de genul hipertensivelor luate pentru controlul tensiunii arteriale. Conform unor studii, hipertensiunea matinală necontrolată poate indica o problemă cu tipul de medicament sau cu doza. Mai exact, o tensiune prea mare dimineața poate fi provocată de unul sau mai mulți dintre următorii factori: administrarea unei doze prea mici de medicament, administrarea unor medicamente cu acțiune scurtă sau intermediară, mai degrabă decât a unora cu acțiune lungă, administrarea unui singur medicament antihipertensiv, mai degrabă decât a unei combinații de medicamente.

Unii oameni pot constata că dacă iau antihipertensivele înainte de culcare, mai degrabă decât dimineața, obțin un control mai bun al tensiunii arteriale. Este posibil ca alții să-și împartă doza zilnică, luând jumătate dimineața și jumătate înainte de culcare. În unele cazuri, o persoană ar putea avea nevoie de o schimbare de tratament. Este important ca pacientul să ceară sfatul medicului, nu să-și modifice singur doza sau să-și ia alte medicamente.

De asemenea, problema hipertensiunii matinale poate apărea din cauza unor afecțiuni, precum colesterolul ridicat, o boală cardiovasculară, apneea obstructivă în somn, diabetul, tulburările tiroidiene etc.

Desigur, și anumiți factori de stil de viață pot crește, de asemenea, riscul de hipertensiune: fumatul, consumul mare de alcool, o dietă bogată în sare și grăsimi saturate și lipsa de exercițiu fizic. Totodată, următorii factori pot crește riscul unei persoane de a dezvolta hipertensiune dimineața: vârsta de 65 de ani sau peste; istoricul familial de hipertensiune arterială; o greutate corporală prea mare (persoana este supraponderală sau obeză); consumul excesiv de alcool; fumatul; anxietatea sau stresul excesiv.

Cum se diagnostichează tensiunea mărită dimineața?

Diagnosticul hipertensiunii matinale se bazează, de obicei, pe citirile luate la domiciliu și auto-raportate de către pacient. În funcție de ce arată aceste citiri, medicul poate recomanda un test de monitorizare a tensiunii arteriale timp de 24 de ore. Acest test implică purtarea unui dispozitiv care efectuează citiri regulate ale tensiunii arteriale pe tot parcursul zilei și al nopții.

De asemenea, medicul va analiza istoricul medical al persoanei și va efectua un examen fizic. Dacă este necesar, se pot solicita teste suplimentare pentru a confirma sau exclude un diagnostic, cum ar fi: o ecocardiogramă (o ecografie a inimii), o electrocardiogramă (pentru a urmări activitatea electrică a inimii), analize de sânge sau teste de urină.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU