19 Ianuarie 2018
1252 accesări
0 comentarii

La ora actuală, una dintre cele mai eficiente metode de diagnostic în patologia cavităţii uterine este histeroscopia. Potrivit specialiştilor, histeroscopia este o intervenţie minim invazivă, care constă în introducerea prin canalul cervical a unui telescop foarte subţire, la capătul căruia se montează o cameră video.

Procedura este indicată mai ales în cazurile de infertilitate de cauză anatomică, atât din punct de vedere al diagnosticului precis, cât şi al abordului terapeutic chirurgical al afecţiunii, care poate fi făcut în cadrul aceleiaşi şedinţe.

La capătul celălalt al telescopului se montează o cameră video asemănătoare celei folosite în laparoscopie. Acest sistem optic permite, apoi, vizualizarea în detaliu a elementelor anatomice aflate la mică distanţă (o cavitate uterină are undeva în jurul a 6-7 cm), spre deosebire de laparoscopie, unde sunt necesare vederi în ansamblu a cavităţii peritoneale.

Precizăm că vederea această laterală este necesară deoarece telescopul este manufacturat dintr-un tub rigid, care nu poate fi orientat spre diferite părţi ale cavităţii uterine. Apoi, obţinerea camerei de lucru se realizează cu ajutorul unor lichide, care sunt pompate cu ajutorul unor sisteme de irigare speciale.

Histeroscopia se efectuează în Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie

„Euromaterna”, la recomandarea medicului curant. Pacientele din Tulcea se pot adresa medicilor „Euromaterna”, dr. Andrei Nicolae Zisu şi dr. Mihai Zisu, în cadrul centrului medical C&T de pe Strada Mahmudiei, nr. 49-51.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU