Boli şi afecţiuni
164 accesări 27 Iunie 2018 0 comentarii

HIV nu poate fi transmis prin înţepăturile de ţânţar

Foarte multe persoane trăiesc cu impresia că te poţi infecta cu HIV doar respirând în apropierea unei persoane seropozitive, dacă o îmbrăţişezi sau dacă o ţii de mână. Lucru fals! Specialiştii Fundaţiei „Baylor Marea Neagră” susţin că HIV nu poate fi transmis prin atingerea scaunelor de toaletă sau a mânerelor de uşă, prin îmbrăţişare, ţinerea mâinii sau sărutarea obrazului, prin folosirea în comun a veselei sau prin înţepături de ţânţar.

Mulţi oameni se întreabă dacă anumite situaţii ar putea cauza transmiterea infecţiei. Preocupările legate de posibilităţile de infectare îi fac pe oamenii care trăiesc cu HIV să rămână foarte izolaţi şi uneori rezultă în prejudecăţi şi paranoia.

Medicii spun că HIV este un virus care se găseşte în sânge, dar şi alte fluide ale corpului, cum ar fi sperma şi fluidele vaginale. Virusul nu supravieţuieşte în afara corpului; astfel, pentru a fi infectat cu HIV, trebuie să existe contact dintre fluidele corpului persoanei neinfectate şi celei infectate.

Cele mai răspândite căi de transmitere a virusului HIV sunt: prin contacte sexuale cu o persoană infectată; prin utilizarea în comun a acelor sau siringilor cu o persoană infectată. Totodată, HIV se poate transmite în acest mod, întrucât virusul este prezent în fluidele sexuale şi în sângele persoanelor infectate. Dacă sângele infectat sau fluidele sexuale intră în contact cu cele din corpul altei persoane, aceasta din urmă se poate infecta.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.