02 Martie 2021
301 accesări
0 comentarii

Angioplastia coronariană reprezintă procedeul de deschidere a arterei coronare stenozate (îngustate) cu ajutorul unui balon care se umflă la acest nivel. De fapt, spun specialiștii, procedura se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu cea efectuată pentru coronarografie. Astfel, după deschiderea arterei coronare cu ajutorul balonului, se va monta la acest nivel un stent. Acesta reprezintă un tub sub formă de rețea metalică cilindrică, având capacitatea de a menține vasul de sânge deschis.

Specialiștii de la dozadesanatate.ro susțin că este esențial să reţineţi că angioplastia și stentul reprezintă un tratament eficient numai în condițiile în care vă tratați în paralel factorii de risc coronarian (prin scădere în greutate, oprirea fumatului, scăderea lipidelor și glicemiei, controlul tensiunii arteriale).

În caz contrar, există un risc important de restenozare (reîngustare) a arterei dilatate și trebuie să efectuați controale cardiologice regulate după aceste proceduri. În zilele noastre, angioplastia poate fi practicată prin incizie chirurgicală sau pe cale transcutanată.

Angioplastia prin incizie utilizează un fragment din vena sănătoasă (prelevat, în general, de la gamba bolnavului) sau de țesut sintetic cu care se restaurează partea bolnavă după incizia longitudinală a peretelui vasului. Angioplastia pe cale transcutanată utilizează, în schimb, o sondă cu un balonaș gonflabil. După obținerea unui rezultat satisfăcător (dispariția completă a stenozei sau persistența unei stenoze minime nu deranjează curgerea sângelui), sonda și balonașul sunt retrase.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU