01 Martie 2021
768 accesări
59 comentarii

Hormonii eliberaţi de organism au beneficii multiple pentru corp. În primul rând, a declarat Cristina Bucur, hormonii reglează mai multe funcţii în organism printre care creşterea şi dezvoltarea, funcţia şi reproducerea sexuală, metabolismul, starea psihologică. În aceste condiţii, este necesar să ţineţi cont de câteva sfaturi despre cum vă puteţi menţine echilibrul hormonal cât mai bine.

Spre exemplu, sindromul premenstrual se manifestă mai agresiv la femeile cu sindromul ovarelor polichistice, dar poate fi prevenit dacă aveţi o alimentaţie potrivită perioadei cu pricina. În ceea ce priveşte cantitatea mare de estrogen eliberată înaintea menstruaţiei, aceasta poate fi adusă la parametri normali printr-o alimentaţie corectă. Astfel, în timpul ovulaţiei, femeile ar trebui să consume cât mai multe fructe şi legume.

Alimentele crude, negătite, permit ficatului să se concentreze asupra eliminării surplusului de estrogen din organism. De asemenea, înainte de menstruaţie, consumul de cartofi dulce şi quinoa este recomandat, deoarece fiind bogate în vitamina B, aceste alimente favorizează secreţia de progesteron, hormon care estompează nivelul crescut de estrogen.

În acelaşi timp, poftele pe care le aveţi în acea perioadă a lunii indică nevoile pe care organismul le are. Spre exemplu, dacă vă este poftă de carbohidraţi, organismul are nevoie de vitamina B, în timp ce, dacă vă este poftă de ciocolată, aveţi un deficit de magneziu.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

19 comentarii

29 aprilie
Ogirhd
Nwmyyy dlwfed

order meloxicam 7.5mg pill - purchase tamsulosin for sale buy tamsulosin 0.2mg for sale

19 aprilie
Ioyrts
Vdjytv ydzyun

oral warfarin 5mg - order losartan sale buy losartan 25mg online cheap

15 aprilie
Wyyiut
Tornxf xwrovs

propranolol drug - order inderal sale purchase methotrexate sale

14 aprilie
Xedmen
Lkurpv mufahd

oral motilium - order domperidone 10mg pills order flexeril generic

7 aprilie
Svkafn
Iixurw ycovmv

generic motilium - motilium medication buy flexeril pills

5 aprilie
Gcwwhz
Ekxpaa bjejnh

order acyclovir 800mg sale - buy zyloprim 300mg without prescription crestor 20mg without prescription

30 martie
Kapxan
Dtyzdi ngfvsa

cytotec over the counter - cheap misoprostol order diltiazem 180mg without prescription

27 martie
Oxqtbf
Unqohd mtedwi

buy desloratadine medication - loratadine 10mg drug buy dapoxetine online

26 martie
Ihstjs
Rqsmwf jlfdqr

medrol order - aristocort 4mg oral triamcinolone 10mg ca

20 martie
Hodkne
Csplyo azcpwg

omeprazole buy online - order generic prilosec cheap tenormin 50mg

12
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU