
Cei mai mulţi dintre părinţi sunt de părere că încălţămintea îi ajută pe copii să meargă mai repede. În plus, aceştia cred că este obligatoriu ca cei mici să poarte încălţăminte, chiar şi în casă, pentru a le fi susţinută glezna şi, în acest fel, să meargă mai corect şi mai repede.
Specialiştii susţin însă că cel mai indicat este ca bebeluşul să înveţe să meargă prima oară în picioruşele goale.
„Purtarea încălţămintei adecvate ajută însă în procesul de recuperare al unor copii. Când anumiţi copii au probleme ale picioruşelor şi din această cauză merg incorect, atunci sunt folosiţi nişte pantofi speciali, făcuţi la comandă, pentru ca fiecare copil să se recupereze cât mai repede”, explică Valentina Ioniţă, kinetoterapeut.