20 Octombrie 2017
1255 accesări
0 comentarii

Potrivit dr. Oana Barbu, medic pediatru, cei mai mulţi dintre copii se confruntă, în primii trei ani de viaţă, cel puţin o dată, cu o infecţie a urechii. Acest lucru se întâmplă cu precădere toamna şi iarna, atunci când infecţiile respiratorii sunt mai frecvente.

Dr. Oana Barbu spune că părinţii trebuie să ştie că infecţiile otice sunt favorizate de sistemul imunitar insuficient dezvoltat al copiilor, de particularităţile trompelor lui Eustachio (canalele ce leagă faringele de urechea internă), acestea fiind mai scurte decât la adulţi şi cu traiect orizontal, astfel încât bacteriile şi virusurile din nas şi gât pot ajunge mai uşor la urechi, dar şi de prezenţa vegetaţiilor adenoide (a polipilor) şi a sinuzitelor etc. Sexul masculin reprezintă, de asemenea, un factor de risc, aşadar otitele sunt mai frecvente la băieţi.

Simptomele otitei sunt destul de variate. Iniţial, pot apărea semnele unei infecţii respiratorii obişnuite, precum tuse, obstrucţie nazală, secreţii nazale, febră, după care să se instaleze durerea surdă la nivelul urechii, ce apare brusc, de obicei în cursul nopţii. Totodată, urechea se înfundă, scade temporar auzul, copilul ameţeşte sau nu îşi poate menţine echilibrul. La sugari, cele mai comune semne sunt: iritabilitate, agitaţie, refuzul alimentaţiei sau plânsul în timpul suptului (scade presiunea la nivelul urechii şi durerea se intensifică), pot apărea vărsături, scaune moi, copilul se trage de urechea dureroasă.

Potrivit medicului pediatru, din urechea afectată pot curge secreţii alb-gălbui sau puroi.

„Diagnosticulde otită poate fi stabilit numai în urma examinării otoscopice. După localizare, otitele se împart în: otite externe, când conductul auditiv este roşu, inflamat şi foarte dureros (cel mai frecvent sunt virale); otite medii, inflamaţii ale mucoasei urechii medii. 90% din cazuri apar în contextul unei infecţii acute de căi respiratorii superioare de etiologie virală. Restul de 10% sunt bacteriene şi pot evolua spre otită cu colecţie purulentă”, a explicat dr. Oana Barbu.

Ce măsuri trebuie să ia părinţii


Tratamentul otitelor este diferit, în funcţie de forma afecţiunii. Otitele externe şi majoritatea otitelor medii nu necesită tratament antibiotic, după cum afirmă chiar medicul pediatru.

„Dacă micuţul primeşte tratament antibiotic, acesta trebuie administrat pe toată perioada recomandată (chiar dacă simptomele au dispărut după câteva zile). Există anumite măsuri generale pe care părinţii trebuie să le adopte, pentru a-i uşura starea celui mic. Printre acestea, se numără: căldură locală (o compresă sau un prosop cald), la nivelul urechii afectate; administrarea de antialgice şi antipiretice (acetaminofen sau ibuprofen), la indicaţia medicului; nu se introduc picături în urechea copilului înainte de examenul otoscopic care să certifice integritatea timpanului; dezobstrucţie (desfundarea) nazală cu ser fiziologic sau apă de mare şi aspirarea secreţiilor nazale, ori de câte ori este nevoie”, mai spune medicul pediatru.


Tratamentul otitei se face doar la indicaţiile medicului, însă părinţii pot controla o parte din factorii ce favorizează apariţia bolii. Aşadar, specialistul le transmite tuturor părinţilor că cei mici nu trebuie expuşi fumului de ţigară, sugarii trebuie alăptaţi cel puţin şase luni (laptele de mamă conţine anticorpi ce-l protejează), nu trebuie dat copilului să bea din biberon în poziţie culcată, acesta trebuie protejat de răceli, dar dacă apar, se vor trata corect. Specialistul insistă asupra faptului că părinţii trebuie să îi înveţe pe copii să sufle nasul corect (pe rând, câte o nară, nu amândouă deodată), iar la baia zilnică este foarte important să nu se introducă apă în urechi, se va curăţa doar pavilionul extern.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU