15 Iulie 2019
677 accesări
0 comentarii

Peste tot unde ne uităm, în jurul nostru, vedem copii, tineri şi adulţi care stau cu capul în telefon sau tablete. Din păcate, acasă se întâmplă acelaşi lucru.

Dr. Cristina Bejan, medic oftalmolog, spune că folosirea ecranelor şi modul în care suntem în permanenţă conectaţi la ele ne pot afecta grav vederea. De ce? Pentru că lumina albastră poate cauza oboseală, roşeaţă şi iritaţii, simptome ce ne afectează activităţile de zi cu zi.

„Sindromul ochilor obosiţi de ecrane este un disconfort pe care mulţi oameni îl simt după ce petrec mai mult de două ore în faţa unui ecran digital. Lumina albastră specifică dispozitivelor electronice impactează vederea şi poate cauza nu doar probleme de vedere, ci şi tulburări de somn. În plus, pe termen lung, expunerea la ecranele luminoase a dispozitivelor poate duce la formarea cataractei, ceea ce este şi mai grav”, a explicat medicul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU