Mult timp, oamenii de ştiinţă au făcut tot posibilul să afle ce anume declanşează schizofrenia, fără prea mare succes. De curând, o nouă cercetare vine cu un răspuns plauzibil.
Un studiu realizat pe 2.600 de subiecţi a arătat că de vină pare să fie lipsa vitaminei D în dezvoltarea intrauterină. Un aspect interesant este legat de faptul că această carenţă se manifestă mult mai târziu în viaţă, de obicei nu înainte de 15 ani. Chiar dacă mecanismele nu se cunosc, cercetătorii danezi şi cei australieni susţin că totul ar pleca de la stadiul de fetus. Ei consideră că, în apariţia bolii, este implicată şi genetica şi posibil mai mulţi factori, însă nu poate fi neglijat nici acesta. Se ştia că lipsa acestei vitamine duce la apariţia osteoporozei, dar nu se bănuia că poate avea atâtea efecte în organism.
În cadrul studiului, realizat pe pacienţi născuţi în perioada anilor 1981 - 2001, toţi diagnosticaţi cu schizofrenie la vârste mici, s-a observat că aveau deficienţe de vitamina D de la naştere.