
Foarte multe persoane nu ştiu că zincul este esenţial pentru sănătate. În primul rând, a precizat dr. Violeta Sandu, acesta este indicat în caz de răceală, în special în combinaţie cu vitamina C, care, şi ea ne ajută în perioada sezonului rece. Noi, oamenii avem nevoie de zinc pentru a ne păstra sănătatea, dar acesta este benefic organismului uman şi pentru că ajută la producţia de hormoni, la refacerea fizică care accelerează imunitatea şi îmbunătăţeşte digestia.
În acelaşi timp, este şi un agent anti-inflamator, de aceea zincul are numeroase beneficii terapeutice pentru boli cronice, cum ar fi cele de inimă sau cancerul. Ca localizare, zincul este prezent în toate ţesuturile şi necesar pentru o divizare celulară sănătoasă. De exemplu, în interiorul corpului acţionează ca un oxidant, luptând împotriva radicalilor liberi şi încetinind procesul de îmbătrânire.
Totodată, zincul are un impact puternic şi asupra echilibrului hormonal, de aceea, chiar şi o carenţă mică de zinc poate spori riscul de diabet sau infertilitate. Mai mult decât atât, dacă nu aveţi suficient zinc în organism, este posibil să vă confruntaţi cu stări de rău, oboseală cronică, lipsa concentrării etc. Dacă doriţi să suplimentaţi aportul de zinc din alimente, vi se recomandă consumul celor cu proteină animală (carne, anumite fructe de mare şi lactate, dar nu organice sau nepasteurizate.