21 Ianuarie 2020
723 accesări
0 comentarii

Toată ziua stăm cu ochii în calculator, telefoane, televizor, iar acest lucru nu este deloc benefic pentru vedere. Medicii ne avertizează că ar trebui să ne protejăm vederea cât mai mult posibil. Din păcate, în era tehnologiei, rare sunt momentele în care nu stăm cu ochii fixaţi în ecrane, monitoare sau televizoare.

Pentru a vă proteja vederea, cea mai uşoară soluţie este să ajustaţi lumina. Aproape toate LCD-urile au o ajustare a luminii de fundal şi ceea ce puteţi face este să îi scădeţi puterea totală a luminii.

„Dacă nu aţi reglat niciodată această setare, ci aţi lăsat-o aşa cum este setată din fabrică, ea se află probabil, foarte aproape de partea de sus a intervalului. Veţi observa că reducând această setare, noaptea televizorul va deveni mult mai uşor de vizionat. De asemenea, va îmbunătăţi nivelul de negru, făcând ca imaginea să arate mai bine.

Dacă simţiţi disconfort al ochilor şi ai un televizor cu plasmă, încearcă să reduci nivelul contrastului. În cazul unui LCD, acest lucru nu funcţionează, dar în cazul unor televizoare de tip plasmă lumina va deveni mai slabă. Cea mai evidentă modalitate de a combate oboseala ochilor este să lăsaţi aprinse alte lumini din cameră. Desigur, acest lucru poate fi deranjant dacă sunteţi obişnuit să vă uitaţi la televizor în întuneric, dar este mai bine pentru ochii dumneavoastră”, este de părere dr. Dana Vintilă.

De asemenea, a precizat medicul, puteţi opta pentru o lumină complementară. Aceasta este o lumină gri neutră pe care o plasaţi în spatele televizorului. Ea creşte lumina medie din cameră, cu o cantitate mică, ceea ce nu va afecta acurateţea aparentă a culorii televizorului şi vă va ajuta şi ochii.

Apoi, opţiunea extremă este cea a amplificării ecranului. Cu alte cuvinte, luaţi-vă un proiector şi un panou pe care să proiectaţi. Asta pentru că un ecran mai mare va ocupa mai mult din câmpul vizual şi irisul dumneavoastră se va micşora.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU