30 Octombrie 2019
623 accesări
0 comentarii

În cazul în care nu știați, ridichile sunt niște legume cu calități excelente, care aduc un plus de sănătate corpului atunci când sunt consumate cu regularitate. Specialiștii afirmă că acestea sunt indicate împotriva pietrelor la fiere și rinichi. Așadar, cei cu asemenea probleme ar trebui să beau câte șase linguri de suc de ridichi roșii de trei ori pe zi. În acest fel, calculii nu se mai dezvoltă și își reduc dimensiunea. Partea bună a lucrurilor este că acest suc de ridichi este foarte bine tolerat de tubul digestiv.

Potrivit medicilor, în bolile de plămâni se recomandă consumul a zece ridichi pe zi, întrucât acestea au acțiune antiinfecțioasă și favorizează degajarea căilor respiratorii, prin expectorație. Eficiența tratamentului crește, dacă se consumă, în salată, și frunzele proaspete de ridichi, care au efect vitaminizant și detoxifiant.

Totodată, persoanelor ce suferă de colită li se recomandă salata de ridichi, de două ori pe zi. Ridichile trebuie tăiate mărunt și amestecate cu puțin ulei și oțet de mere. În același timp, se spune că ridichile calmează stările de excitație cerebrală și au o acțiune extrem de favorabilă asupra digestiei. Nu în ultimul rând, nutriționiștii susțin că ridichile roșii ajută la o mai bună funcționare a ficatului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU