Din păcate, există şi femei care se confruntă cu sarcină extrauterină sau ectopică. Această situaţie este întâlnită atunci când ovulul fecundat se implantează şi se dezvoltă în afara uterului. Dr. Valentin Peţeanu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie afirmă că sarcina apare în momentul în care ovulul este fecundat de spermatozoid.
Aşa că, dacă în mod normal ovulul fecundat trece prin trompa uterină şi apoi se prinde de peretele uterului, în cazul sarcinii ectopice, ovulul fertilizat se fixează în alte zone din afara uterului, precum trompa uterină, ovarele, cavitatea abdominală sau colul uterin.
Din păcate, sarcina ectopică nu poate evolua, ovulul nereuşind să supravieţuiască. Mai mult decât atât, dacă nu se intervine chirurgical, sarcina extrauterină poate provoca hemoragii puternice, ce pot pune viaţa pacientei în pericol. Statistic vorbind, două dintr-o sută de sarcini sunt extrauterine şi se încheie prin avort provocat sau spontan.
În afară de simptomele pe care le are în comun cu o sarcină obişnuită, adică lipsa menstruaţiei, greaţa şi sensibilitatea sânilor, sarcina ectopică se manifestă şi prin alte simptome, care ar trebui să tragă un semnal de alarmă şi să trimită pacienta la medic.
„Un specialist poate observa cu uşurinţă dacă este vorba despre o sarcină extrauterină. Pentru reducerea riscurilor, este recomandat consultul medical, imediat ce apar simptomele distinctive ale sarcinii ectopice. Durerile abdominale ascuţite, sub formă de junghi, care apar pe perioada sarcinii, pot fi un simptom al sarcinii extrauterine.
Sarcina ectopică poate declanşa şi dureri severe, pe o singură parte a abdomenului, respectiv cea în care s-a fixat ovulul fecundat. Din cauza evoluţiei sarcinii, ţesuturile din jur sunt agresate şi astfel apar durerile persistente. De asemenea, într-o astfel de sarcină intervin şi sângerările vaginale. Dacă între timp au apărut, deja, sângerările interne, pacienta se va simţi slăbită, va avea tensiunea arterială mică şi poate chiar să leşine. Ca urmare, când se observă asemenea simptome la femeia însărcinată, este obligatoriu să se apeleze la medic de urgenţă. Mai mult decât atât, în cazuri grave, evoluţia unei astfel de sarcini determină ruperea trompei uterine, cauzând hemoragie internă severă, ce poate provoca decesul pacientei, dacă aceasta nu este tratată imediat”, a explicat medicul.
Dr. Peţeanu a precizat că, din păcate, cauzele sarcinii extrauterine nu se cunosc întotdeauna. Practic, nu există un indicator clar al unei asemenea sarcini, aceasta putând apărea fără ca femeia să se expună vreunui factor de risc. Totuşi, de cele mai multe ori, sarcina ectopică apare din cauza unor anomalii de la nivelul trompei uterine, a cărei formă nu permite ovulului fecundat să călătorească spre uter. „Inflamaţia cauzată de o infecţie, cum ar fi, de exemplu, o boală cu transmitere sexuală, precum infecţia cu bacteria Chlamydia sau gonoreea poate deforma trompele uterine, împiedicând astfel ovulul să îşi continue drumul către uter. Există, însă, şi alte cauze care duc la deformarea tubului falopian. Folosirea steriletului pe termen lung poate fi, de asemenea, responsabilă pentru apariţia sarcinii extrauterine. Cu toate că orice femeie este expusă riscului de a avea o sarcină extrauterină, unele paciente prezintă un risc mai crescut”, a adăugat specialistul.