Sursa IT Galaxy

Sursa IT Galaxy
26 Iunie 2020
477 accesări
0 comentarii

Masajul picioarelor este o procedură care vă poate ajuta la relaxarea şi buna funcţionare a organismului. Un masaj al picioarelor efectuat timp de zece minute pe zi vă oferă un plus de energie, dar şi alte beneficii.

De exemplu, precizează specialiştii de la sfaturimedicale.ro, diferite părţi şi puncte situate la nivelul picioarelor, inclusiv a tălpilor, sunt reprezentări ale organelor. Astfel, fiecare punct aparţine unui organ, iar prin masaj se trimite un impuls electric organului asociat.

De asemenea, acest tip de masaj se numeşte reflexoterapie şi îl puteţi face singuri acasă, fie apelând la un specialist. Medicina chineză asociază fiecare parte a corpului unei anumite zone de pe picior. Astfel, presând respectivele puncte (numite reflexogene), stimulăm toate funcţiile: digestia, detoxifierea etc. În acelaşi timp, reflexoterapia curăţă şi elimină toate toxinele din organism. Extremităţile sunt primele care suferă de frig. Prin urmare, este perturbată toată circulaţia energiei în organism. Prin masajul tălpii şi a degetelor, căldura se va răspândi în tot corpul.

În plus, masajul ajută factorii activi din cremele şi uleiurile pe care le folosim să pătrundă în piele. Treptat, pielea devine mai suplă şi mai moale. Când suntem încălţaţi, degetele sunt strânse şi condamnate la imobilitate, mai ales dacă purtăm tocuri înalte, încălţăminte strâmtă etc. Tocmai de aceea, se masează degetele, unul câte unul, ca să îşi recapete flexibilitatea. În scurt timp, veţi observa că funcţia mersului o să se desfăşoare normal.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU