23 August 2025
38 accesări
0 comentarii

Tenul uscat este o problemă frecventă, dar persoanele în vârstă, precum și cele care au o predispoziție genetică sau suferă de afecțiuni ale glandei tiroide se confruntă cel mai des cu această neplăcere. Potrivit specialiştilor, pielea se simte aspră, strânsă și disconfortul este însoțit de apariția prematură a ridurilor și liniilor fine de expresie. Din fericire, există soluții la îndemână, chiar din propria bucătărie. Remediile naturale, precum măștile faciale, sunt o opțiune eficientă și ușor de pregătit acasă. Ingredientele de bază pot fi fructele și legumele de sezon: banane, căpșuni, mere, dar și produse lactate, miere, petale de trandafir, smântână sau cartofi. O mască nutritivă eficientă pentru pielea uscată poate fi preparată, de exemplu, din suc de castravete, ulei vegetal și cremă lanolină. Se aplică pe față și gât, se lasă 10-15 minute și apoi se clătește cu apă călduță.

Pentru tenul uscat care prezintă pete pigmentare, se poate folosi o combinație din miere, brânză de vaci, ulei vegetal și un strop de acid boric. Se menține pe piele timp de un sfert de oră, apoi se clătește și se aplică o cremă hidratantă. Tot pentru pielea foarte uscată, marcată de riduri, frunzele de varză fierte în lapte pot face minuni. O variantă îmbunătățită a acestei măști include varză fiartă, un ou crud și ulei vegetal. Pasta se întinde pe față și gât și se lasă să acționeze timp de 20 de minute.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU