27 Martie 2018
1030 accesări
0 comentarii

În judeţul Constanţa sunt diagnosticate, în fiecare an, noi şi noi cazuri de bolnavi cu hepatită virală. Tocmai de aceea, Fundaţia „Baylor Marea Neagră” le oferă dobrogenilor posibilitatea de a-şi efectua o serie de testări gratuite, în trei centre din Constanţa şi Tulcea.

„Experienţa în acest domeniu, precum şi analiza ştiinţifică a rezultatelor obţinute, până în prezent, ne îndreptăţesc să tragem un semnal de alarmă cu privire la prevalenţa infecţiilor cu virus hepatitic B şi C, dar şi a profilului riscurilor care ar trebui luate în considerare de decidenţi, cum ar fi experţii care au responsabilitatea de a iniţia şi elabora strategia naţională pentru eradicarea hepatitelor virale”, au precizat reprezentanţii „Baylor”.

Ultimul studiu efectuat de echipa „Baylor”, pentru o perioadă de cinci ani, pe o populaţie de 36.000 de persoane arată faptul că cetăţenii din zona Dobrogei sunt foarte interesaţi să îşi verifice starea de sănătate, 77% din populaţia inclusă în studiu prezentându-se pentru testare din proprie iniţiativă, ci nu la recomandarea cadrelor medicale.

„Există o explicaţie a acestui fenomen: în condiţiile în care testarea este oferită gratuit, modul de testare este rapid, iar serviciile oferite sunt accesibile, fiind uşor de obţinut, oamenii fac ceea ce este necesar pentru sănătatea lor. Experienţa noastră demonstrează o dată în plus, dacă mai era nevoie, că dacă infrastructura de sănătate este realizată ţinând cont de criterii de accesibilitate şi acceptabilitate, programele de sănătate publică vor avea succes”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul fundaţiei.

Aceasta a precizat că, deseori, oamenii sunt catalogaţi ca fiind dezinteresaţi în legătură cu sănătatea, deşi mediul în care aceştia trebuie să ia decizii privind sănătatea nu îi încurajează deloc în acest sens.

„Sperăm ca autorităţile să ia în considerare aceste aspecte în planurile de acţiune de care sunt responsabile şi să folosească auto-referirea drept o modalitate de screening la nivelul populaţiei generale, pentru că noi am demonstrat că funcţionează”, a mai spus directorul.

Studiul amintit a evidenţiat, de asemenea, şi faptul că recomandările de testare din partea medicilor de familie reprezintă aproximativ o treime din total, cu referiri semnificativ mai scăzute din mediul rural, comparativ cu cel urban, deşi prevalenţa medie înregistrată în populaţia studiată arată că opt persoane din o sută suferă de hepatită virală de tip B sau C. Majoritatea celor afectaţi de hepatite sunt vârstnici deci, cel mai probabil, persoane infectate înainte de 1995, la care aceste infecţii au avut timp să progreseze.

„Ne aşteptăm ca aceste persoane să aibă nevoie urgentă de tratament, iar acest lucru trebuie luat în considerare de autorităţi atunci când fac proiecţii bugetare”, a afirmat şi Mihaela Bogdan, din cadrul aceleiaşi fundaţii.

De remarcat, totuşi, faptul că personalul medical s-a prezentat la retestare în cea mai mare măsură, dintre toate grupurile de risc, fapt ce indică insuficientul acces al acestora la testarea periodică pentru hepatite. Specialiştii constănţeni sunt de părere că această situaţie nu este specifică doar regiunii Dobrogea, iar acestă deficienţă ar trebui soluţionată prin testarea periodică a cadrelor medicale.

Tocmai de aceea, aceste lucruri ar trebui incluse în strategiile de medicina muncii pentru personalul sanitar, mai ales în condiţiile în care pacienţii români au cele mai mari rate de hepatite virale din Europa.

„Cunoaşterea stării de sănătate a personalului medical combinată cu aplicarea permanentă a precauţiunilor universale sunt vitale atât pentru angajaţii din sistemul medical, cât şi pentru pacienţii pe care îi au în îngrijire”, mai spun cei de la „Baylor”.

Din păcate, au completat reprezentanţii „Baylor”, România „nu are încă un plan naţional implementat pentru prevenirea hepatitelor virale, pentru creşterea ratelor generale de screening şi a accesului la tratament, deşi în cazul infecţiei cu virusul hepatitic C înregistrăm cea mai ridicată rată de prevalenţă din Europa”.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU