Sursa Davis Crump

Sursa Davis Crump
19 Martie 2020
646 accesări
0 comentarii

Este cât se poate de clar: toţi suntem expuşi în faţa îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Tocmai de aceea, Asociaţia Medicilor de Familie „Tomis” Constanţa vine în sprijinul pacienţilor cu câteva informaţii importante pentru reducerea riscurilor la care sunt expuşi, în conformitate cu instituirea stării de urgenţă.

În primul rând, populaţia trebuie să ştie că toate cabinetele medicilor de familie îşi continuă activitatea, doar că oamenii sunt rugaţi să limiteze prezenţa la cabinet doar la situaţii care nu suportă amânare.

În ceea ce îi priveşte pe pacienţii cronici cu reţete lunare, aceştia sunt rugaţi să se programeze pentru a evita aglomeraţia şi contactul cu alţi pacienţi. La rândul lor, pacienţii acuţi, cu stare febrilă sunt îndrumaţi să ia legătura telefonic cu cabinetul medicului de familie pentru a putea fi consiliaţi corespunzător de către medic. De asemenea, pentru a nu expune copiii în mod nejustificat, amânaţi vaccinările din cadrul programului naţional de vaccinare, precum şi consultaţiile preventive.

Înainte de toate, însă, nu uitaţi să folosiţi măsuri de protecţie primară: evitaţi aglomeraţiile şi păstraţi distanţa faţă de persoanele cu simptome de infecţii respiratorii, evitaţi atingerea suprafeţelor din jur şi folosiţi mănuşi sau produse dezinfectante pentru mâini şi măşti, în cazul unor boli respiratorii acute. Oamenii mai sunt sfătuiţi să anunţe, neapărat, dacă au călătorit în ţări străine, daca s-au întâlnit cu persoane depistate pozitiv cu SARS-CoV-2 sau cu contacţii lor.

Spălaţi-vă des pe mâini!

„Respectaţi regulile de autoizolare, în cazul în care ele sunt necesare pentru protecţia celor din jurul dumneavoastră. Dacă aveţi simptome respiratorii sugestive pentru o infecţie cu SARS-CoV-2 şi contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de CoViD-19 sau istoric de călătorie în străinătate în ultimele două săptămâni, sunaţi la 112.

Pentru eliberarea concediilor medicale pentru carantină, conform legii, solicitaţi de la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană adeverinţa necesară. Pentru siguranţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră, staţi acasă! Noi, medicii de familie, vom fi la cabinet în sprijinul pacienţilor noştri”, au declarat cadrele medicale.

În cazul persoanelor fără simptome respiratorii, acestea ar trebui să evite aglomeraţiile şi mai ales frecventarea spaţiilor închise aglomerate, cum sunt supermarket-urile sau mall-urile. În acelaşi timp, este recomandată menţinerea unei distanţe de cel puţin un metru faţă de orice persoană cu simptome respiratorii (tuse, strănut). Cel mai important este, însă, ca fiecare om să se spele des pe mâini, folosind apă şi săpun. Pentru a preveni îmbolnăvirile, utilizaţi tehnica de a tuşi sau a strănuta în interiorul cotului flectat sau acoperiţi-vă nasul şi gura în timpul tusei şi strănutului cu un şerveţel de unică folosinţă, urmată de aruncarea acestuia după utilizare şi spălarea imediată a mâinilor cu apă şi săpun.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU