26 Iunie 2019
382 accesări
0 comentarii

Alăptarea poate fi o provocare, în special în decursul primelor săptămâni. O dietă sănătoasă pe perioada alăptării este foarte asemănătoare cu o dietă sănătoasă obișnuită, singura diferență regăsindu-se în faptul că, în timpul alăptării, corpul necesită o mai mare cantitate de calorii. Astfel, conform medicalnewstoday.com, sunt necesare a fi consumate pe zi cu 400-500 calorii mai mult decât în mod obișnuit. Iar pentru persoanele care optează pentru a scădea din greutate după sarcină, o creștere în numărul de calorii consumate nu este necesară, însă această decizie trebuie să fie discutată cu un medic.

Nutrienţii precum fierul, calciul, potasiul şi vitaminele A şi D sunt de o importanță aparte în alimentația persoanelor care alăptează. Consumul a unei varietăți largi de produse este de asemenea esențială, întrucât acest fapt va expune bebelușul la diverse arome, provocând ca acesta să fie mai receptiv la mâncărurile solide. Întrucât nicio dietă nu poate fi ideală pentru toți care alăptează, scopul primordial rămâne de a consuma alimente sănătoase incluse într-o dietă variată.

Atunci când alăptați, este recomandat să consumați fructe cu o bogată sursă de potasiu şi vitamina A, precum bananele, mango, caise, pepenele galben. Legumele indicate sunt spanacul, morcovii, roșiile, cartofii dulci, dovleceii, datorită conținutului ridicat de antioxidanți, potasiu şi vitamina A. Nu trebuie să fie neglijat nici consumul de cereale şi lactate precum laptele, iaurtul şi brânză, întrucât posedă cantități optime de calciu şi vitamina D.

În timpul alăptării, este important să se atragă foarte mare atenție la reacțiile copilului, pentru a elimina din dietă acele produse ce par a deranja pe micuț. Există suplimente nutriționale despre care se spune că ar crește producția de lapte, însă efectele lor nu au fost dovedite pe cale științifică, ci s-a dovedit a avea doar un efect psihologic.

Madlena CĂLUGĂREANU

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii