25 Martie 2021
801 accesări
0 comentarii

Se spune că nesiguranța economică a unei persoane poate crea reale dureri fizice. O echipă de cercetători americani a realizat o serie de studii la care au participat în jur de 10.000 de persoane. Studiile au fost realizate fie prin chestionare, fie în laborator, fie prin consultarea unor baze de date oficiale. Prima concluzie a specialiștilor a scos la iveală faptul că nesiguranța economică constituie un factor de risc pentru dureri fizice și reduce pragul de toleranță a durerii. În al doilea rând, persoanele aflate într-o situație financiară dificilă consumă mult mai multe medicamente împotriva durerilor.

Această legătură este observată în caz de nesiguranță financiară personală (îndeosebi șomaj) și într-un context mai general de insecuritate economică (de exemplu țară în criză), fie actuală, fie previzibilă. Efectele constau în stres și anxietate, consecințele nefaste întărind sentimentul de pierdere a controlului. Aceste efecte psihologice se traduc prin manifestări fizice, respectiv dureri. Tocmai de aceea, specialiștii susțin că cercetările lor arată că este vorba de o asociere foarte solidă între aceste două aspecte.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU