04 Septembrie 2017
2192 accesări
0 comentarii

Persoanele care suferă de diabet zaharat pot dezvolta, cu trecerea anilor, tot felul de complicaţii - oftalmologice, renale etc. Complicaţiile cauzate de diabet includ şi neuropatia diabetică, o afecţiune extrem de gravă ce poate provoca daune majore pacientului afectat.

Neuropatia diabetică afectează peste două treimi din persoanele cu diabet zaharat din România, fiind principalul factor de risc pentru apariţia ulceraţiilor la nivelul picioarelor, cele care, în cazuri severe, pot conduce la amputaţii. Managementul acestei complicaţii, asociate diabetului zaharat, implică multiple provocări, de la diagnosticare la îngrijirea terapeutică propriu-zisă, spun specialiştii, necesitând o abordare multidisciplinară.

„Neuropatia diabetică este o provocare pentru noi, medicii, în condiţiile în care îngrijirea pacientului necesită o implicare multidisciplinară. Vorbim aici nu numai despre medicul diabetolog, dar şi de prezenţa, în egală măsură, a neurologului, a medicului de chirurgie vasculară, a chirurgului, dermatologului, ortopedului, a medicului de familie, dermatologului şi chiar a psihologului. Este nevoie de implicarea tuturor în ceea ce priveşte diagnosticul cât mai precoce al neuropatiei diabetice, dar mai ales în managementul său simultan, în crearea unor programe de educaţie a pacienţilor cu neuropatie. În acest context, efortul nostru nu poate decât să contribuie la creşterea calităţii îngrijirilor medicale în ceea ce priveşte pacientul cu neuropatie diabetică”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică.

Atenţie, această boală poate fi asimptomatică

Depistarea timpurie şi managementul corect al neuropatiei diabetice, în cazul persoanelor cu diabet zaharat, este extrem de importantă din mai multe motive. Neuropatia diabetică este un diagnostic de excludere. Neuropatiile non-diabetice pot fi întâlnite în rândul pacienţilor cu diabet zaharat şi pot fi tratate prin măsuri specifice. Există mai multe opţiuni de tratament pentru neuropatia diabetică simptomatică.

Mai mult de 50% din neuropatiile diabetice periferice pot fi asimptomatice. Dacă nu sunt depistate şi dacă îngrijirea preventivă a piciorului nu este implementată, pacienţii riscă ca picioarele lor lipsite de sensibilitate să fie afectate. Depistarea şi tratamentul neuropatiei poate îmbunătăţi şi atenua simptomele, reduce sechelele şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii. Efectele neuropatiei diabetice pot include ulceraţiile, neuroartropatia Charcot, amputaţiile etc.

Prevenţia şi îngrijirea de rutină sunt metode cost-eficiente pentru sistemele de sănătate şi reprezintă o şansă pentru ca persoanele cu diabet zaharat să aibă o calitate a vieţii cât mai ridicată.

Medicii specialişti afirmă că, pentru a evita această afecţiune, evaluarea constantă a piciorului este esenţială, dar şi verificarea circulaţiei periferice, a semnelor infecţiilor sau a defectelor anormale ale piciorului. În tratamentul neuropatiei diabetice, specialiştii trebuie să ia în calcul vârsta pacientului, starea generală de sănătate, motivaţia acestuia şi răspunsul la tratament, înainte de a decide asupra unei variante terapeutice, medicale sau chirurgicale.

Examinarea neurologică este esenţială în a afla cât mai multe informaţii despre funcţiile nervilor periferici sau centrali.

Activitatea fizică are un rol important în prevenţia şi managementul neuropatiei diabetice.

„Este demonstrat că exerciţiul fizic uşor şi moderat poate preveni neuropatia diabetică. De asemenea, pentru pacienţii care suferă deja de neuropatie diabetică, activitatea fizică poate avea efecte în atenuarea durerii şi în reducerea simptomelor. Exerciţiile ajută, totodată, la întărirea musculaturii, recăpătarea flexibilităţii, îmbunătăţeşte indicele şi controlul glicemic”, a precizat dr. Daniel Cosma, medic rezident în Diabet, Nutriţie şi Metabolice.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU