09 Septembrie 2018
649 accesări
0 comentarii

Deja este o certitudine. Diabetul zaharat face anual numeroase noi victime, iar acest lucru nu se întâmplă doar în ţara noastră, ci şi la nivel mondial. Potrivit ultimelor studii realizate de specialişti, la ora actuală, în România, prevalenţa este de 11,6%.

Una dintre cele mai grave complicaţii ale diabetului este, însă, neuropatia diabetică, care poate fi depistată şi monitorizată inclusiv în cabinetele medicilor de familie.

„Neuropatia diabetică face parte din conceptul de picior diabetic. Netratată corespunzător poate conduce la agravarea condiţiei piciorului diabetic, putând determina chiar amputaţia. Apariţia piciorului diabetic modifică profund calitatea vieţii, iar tratamentul lui, implică costuri mari, atât pentru pacient, cât şi pentru sistemul medical. Prevenirea şi tratarea în fază cât mai precoce a acestor complicaţii reprezintă un obiectiv important în managementul persoanelor cu diabet”, a explicat dr. Anca Bălan, medic de familie.

Astfel, conform unui studiu realizat în România pe un număr de 17.530 persoane cu diabet, s-a ajuns la concluzia că prelungirea perioadei dintre debutul simptomelor şi intervenţia medicului, creşte riscul de complicaţii ale piciorului diabetic.

Tocmai de aceea, este foarte important ca populaţia să cunoască atât semnele, cât şi simptomele care definesc diabetul zaharat, dar şi pe cele specifice neuropatiei diabetice şi să se adreseze imediat medicului de familie.

Depistarea neuropatiei diabetice în cabinetului medicului de familie este un deziderat care poate fi îndeplinit, întrucât medicul de familie este cel care cunoaşte pacientul cu toate problemele sale de sănătate şi contextul familial.

„Este foarte important ca medicul de familie să promoveze sănătatea, să facă prevenţie primară şi depistare precoce a diferitelor afecţiuni în rândul populaţiei arondate. De exemplu, prin urmărirea curbei glicemice a pacientului său, în context familial, a greutăţii peste limita normală sau a antecedentelor sale patologice, medicul de familie poate determina riscul de diabet şi implicit de neuropatie diabetică. Monitorizarea neuropatiei diabetice în cabinetul medicului de familie se poate încadra în serviciul numit monitorizarea pacientului cu HTA, diabet zaharat şi dislipidemie, iar asiguraţii cu această patologie pot beneficia, dacă doresc, de două ori pe an, de acest serviciu”, a mai spus medicul.

Dr. Bălan este de părere că implicarea activă a medicilor de familie în procesul de prevenire şi de identificare precoce a neuropatiei diabetice şi a piciorului diabetic sunt puncte foarte importante în managementul acestor complicaţii în ţara noastră.

„Considerăm că medicul de familie este un membru cheie al echipei multidisciplinare de îngrijire a persoanei cu diabet, iar dacă starea pacientului impune, acesta îl trimite către un consult de specialitate”, a declarat şi prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică. Ca urmare, screening-ul neuropatiei diabetice are două obiective importante. În primul rând, urmăreşte identificarea factorilor de risc şi apoi intervenţia vizând modificarea acestor factori, pentru a preveni instalarea bolii.

Acest screening va permite şi diagnosticarea neuropatiei diabetice în fază incipientă, etapă în care tratamentul este mai eficient şi, desigur, complicaţiile sale sunt mai puţin frecvente.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU