14 Februarie 2018
909 accesări
0 comentarii

Având în vedere că infecţiile respiratorii şi răcelile nu vor să ne dea pace, este absolut necesar să respectaţi recomandările specialiştilor pentru a putea măcar preveni apariţia acestor afecţiuni de sezon.

În primul rând - a declarat dr. Vera Pall, medic pneumolog -, trebuie să ne îmbrăcăm adecvat.

„Vremea schimbătoare ne pune uneori în dificultate. Dacă vă îmbrăcaţi prea gros şi transpiraţi, riscul să faceţi o răceală creşte. Când sunteţi îmbrăcaţi gros şi intraţi într-un loc încălzit (magazin, maşină), scoateţi haina groasă ca să evitaţi acest lucru. O puneţi pe voi când ieşiţi afară. Apoi, pe timp rece, picioarele trebuie bine protejate, cu ciorapi de bumbac sau lână şi încălţăminte impermeabilă. De asemenea, trebuie să aveţi fular la gât. Totodată, nu mâncaţi îngheţată şi nu beţi de la frigider în timpul iernii”, a declarat medicul.

Specialistul avertizează populaţia că alcoolul poate da falsa impresie de încălzire. În plus, consumul de alcool produce o dilataţie a vaselor de sânge, favorizând pierderea căldurii şi scăzând vigilenţa. Şi în cazul fumatului, sunt probleme, întrucât fumatul scade rezistenţa căilor respiratorii la infecţii.

XXX

Pentru a putea preveni apariţia răcelilor, trebuie să fiţi foarte atenţi ca cei din jur să pună mâna/batista la gură când tuşesc sau strănută. De ce? Tusea şi strănutul împrăştie cu mare viteză şi la distanţă de câţiva metri multe particule de salivă, asigurând astfel împrăştierea bolii. Deci, dacă sunteţi răciţi şi nu vreţi să împrăştiaţi boala în familie, purtaţi o mască de protecţie în casă. De asemenea, evitaţi locurile aglomerate şi prost aerisite, dar înainte de toate vaccinaţi-vă!

„Vaccinarea este un mijloc important prin care creştem rezistenţa la infecţii. Vaccinul antigripal ne fereşte de gripă, dar există vaccinuri şi pentru alţi germeni infecţioşi”, a adăugat dr. Pall.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU