Un somn bun şi odihnitor este deosebit de important pentru sănătatea organismului. În primul rând, odihna reduce riscul de a dezvolta boli cronice, menţine creierul sănătos şi poate întări sistemul imunitar. În general, specialiştii recomandă între șapte și nouă ore de somn în fiecare noapte, însă mulţi oameni fac eforturi pentru a reuşi să doarmă suficient. Totuși, nu disperați! Există multe strategii pe care le puteţi folosi pentru a „pregăti” un somn odihnitor. Printre acestea se numără modificarea dietei, deoarece unele alimente şi băuturi au proprietăţi nutritive care îmbunătăţesc somnul. Migdalele sunt un tip de nuci cu multe beneficii pentru sănătate.
Consumul lor regulat a fost asociat cu riscuri mai mici de apariție a câtorva boli cronice, cum ar fi diabetul de tip 2 și bolile de inimă, dar ele pot ajuta și la îmbunătățirea calității somnului. Acest lucru se datorează faptului că ele, împreună cu alte câteva tipuri de nuci, sunt o sursă a hormonului melatonină. Melatonina reglează ceasul intern și îi semnalează corpului să se pregătească pentru somn.
Curcanul este delicios, hrănitor și bogat în proteine. În plus, are câteva proprietăți care explică de ce unii oameni obosesc după ce îl mănâncă sau cred că încurajează somnolența.
Potrivit studiilor, kiwi poate fi, de asemenea, unul dintre cele mai bune alimente de consumat înainte de culcare. De asemenea, sucul de cireșe se află pe lista cu alimente care vă ajută să dormiţi, fiind cunoscut pentru inducerea stării de somnolență.