07 Mai 2019
391 accesări
0 comentarii

Fiecare părinte ar trebui să conştientizeze că primul an de viaţă este extrem de important în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului. În această perioadă, achiziţiile motorii, cognitive sau antropometrice sunt unice, în raport cu altă vârstă. Specialiştii spun că micuţii cu vârsta cuprinsă între zero şi 12 luni se defineşte medical ca sugar, dar termenul folosit este, mai degrabă de bebeluş. Desigur, fiecare copilaş în parte va avea propriul ritm de creştere.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, evoluţia copilului în primul an de viaţă constituie baza dezvoltării lui armonioase din punct de vedere fizic, psihic şi emoţional, pentru anii următori.

Iată care sunt reperele de apreciere a dezvoltării psiho-motorii în primul an de viaţă. În primul rând, trebuie să ştiţi că nou-născutul aude din primele zile după naştere şi vede în ceaţă în primele săptămâni. El începe să vadă cum trebuie abia la sfârşitul primei luni de viaţă, îşi recunoaşte mama, reacţionează la stimuli luminoşi. Nu vă panicaţi dacă îl vedeţi că doarme mult. Este un lucru normal ca nou-născutul să se odihnească până la 20 de ore pe zi. Apoi, treptat, el începe să gângurească şi să le zâmbească celor din jur, însă abia în jur de trei luni reuşeşte să îşi ţină bine capul ridicat, mai ales atunci când este aşezat pe burtică, momente în care îşi urmăreşte şi mâinile ridicate deasupra capului, când stă pe spate. O lună mai târziu, la aproximativ patru luni, puiul de om îşi face curaj să îşi ridice singur capul când este aşezat pe spate, iar la cinci luni stă, deja, între perne, urmând ca peste încă o lună iar să stea în şezut, să se întoarcă de pe spate pe burtă şi chiar să pronunţe, timid, primele cuvinte. Apoi, de la 7-8 luni se târăşte şi încep să-i placă tot mai mult jucăriile. Mai târziu, îşi manifestă interesul pentru lumea înconjurătoare şi face primii săi paşi în jurul patului, iar după 11-12-13 luni va merge uşor-uşor singurel.

Cum vă puteţi ajuta bebeluşul să se dezvolte armonios în primul an de viaţă? Înainte de toate, vorbiţi-i direct, spuneţi-i pe nume şi priviţi-l în ochi. Din când în când, imitaţi-l când scoate diferite sunete, aşteptaţi să vedeţi ce reacţie are, apoi continuaţi jocul. Fiţi atenţi, însă, la semnele de oboseală şi evitaţi suprastimularea copilului, pentru că aceasta nu este deloc benefică pentru organismul lui firav.

Distrageţi-i atenţia cu o altă jucărie sau activitate atunci când vreţi să îl faceţi să renunţe la ceva, întrucât nu este încă vârsta potrivită pentru a-i ţine „predici”.

Pentru el, totul va fi nou în jur, aşa că lăsaţi-l să exploreze zona după bunul plac, având grijă doar să nu i se întâmple nimic. Nu îi impuneţi dumneavoastră ce, cum şi când să facă, pentru că bebeluşul ştie mai bine de ce anume are nevoie. Ca părinţi, este nevoie doar ca dumneavoastră să îi vorbiţi în timp ce explorează şi încurajaţi-l din când în când, lăudaţi-l ori de câte ori face un lucru bun.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU