12 Octombrie 2018
757 accesări
0 comentarii

Încet-încet, ne apropiem de sezonul rece şi trebuie să avem o grijă sporită faţă de copiii noştri, mai ales că aceasta este perioada în care virozele îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai mult. Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, în cazul micuţilor cu vârsta mai mică de un an, trebuie evitate plimbările în zone aglomerate şi închise, cum ar fi mall-urile sau supermarket-urile.

„Asta nu înseamnă că trebuie să staţi în casă. Se menţin plimbările în aer liber, chiar dacă afară s-a trecut la anotimpul rece. Astfel, copilul va suporta mai uşor schimbarea de temperatură, stimulându-şi, în acelaşi timp, imunitatea. De asemenea, este necesar ca îmbrăcămintea să fie adecvată sezonului. Fără a exagera, părinţii au tendinţa să îmbrace excesiv copilul, fapt ce duce la supraîncălzirea acestuia. Copilul trebuie îmbrăcat asemănător adultului, în privinţa numărului de straturi de haine”, au precizat medicii de la „Euromaterna”.

Aşadar, dragi părinţi, trebuie să ştiţi că înfofolitul cu haine prea groase poate duce în timp la o sensibilitate sporită a copilului. Realizaţi că cel mic nu este garderobă şi nu îl mai protejaţi în mod excesiv, pentru că aşa cum îl învăţaţi, aşa îl aveţi. Mai mult decât atât, copilul îmbrăcat prea gros transpiră, iar când este transpirat, aerul face să se evapore transpiraţia, iar copilul va răci rapid.

De asemenea, reţineţi că ei trebuie scoşi afară pe orice vreme. Din cauza temperaturilor foarte scăzute, dar şi a vântului puternic, a consumului redus de lichide, a aerului uscat din încăperi ori a duşurilor fierbinţi, pielea lor îşi poate pierde capacitatea de hidratare şi filmul de lipide protector de suprafaţă se diminuează, iar lipsa de îngrijire corespunzătoare poate avea consecinţe destul de serioase asupra pielii şi mai ales asupra stării generale a copilului.

XXX

Desigur, şi adulţii suferă aceleaşi modificări ale pielii în anotimpul rece, dar copiii sunt mult mai sensibili şi vulnerabili la variaţiile de temperatură şi umiditate. Tocmai de aceea, protejarea cu îmbrăcăminte adecvată şi aplicarea unor creme emoliente sunt foarte importante pentru a evita leziunile pielii, infecţiile sau agravarea manifestărilor la copiii care suferă de anumite boli, precum dermatită atopică, astm, psoriasis, afecţiuni de tiroidă sau diabet.

Cadrele medicale mai recomandă efectuarea duşurilor zilnice pentru cei mici şi nu uitaţi că au nevoie mereu de fructe şi legume proaspete, toate acestea reprezentând surse importante de vitamine, care ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar. Totodată, mergeţi la controale periodice şi vizitaţi medicul la primele semne de boală şi respectaţi programul de vaccinare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii