23 Mai 2017
8289 accesări
0 comentarii

Dilatarea colonului sau megacolonul toxic este o afecţiune care necesită o colaborarea permanentă între pacient şi medic, un diagnostic precoce şi un tratament corect.

Potrivit specialiştilor, megacolonul toxic este o complicaţie a colitei, aceasta transformându-se în colită toxică acută.

Cu toate acestea, dilatarea colonului poate fi cauzată şi de alte afecţiuni, care nu duc la dezvoltarea toxemiei sistemice, precum: constipaţia cronică, pseudo-obstrucţia intestinală, boala Hirschsprung (congenitală, prezentă de la naştere), megacolonul idiopatic etc.

Însă, megacolonul toxic poate fi cauzat doar de anumite tipuri de colite şi alte afecţiuni gastrointestinale, precum şi de anumite infecţii, precum cea cu bacteria Clostridium Difficile. Principala cauză a acestei afecţiuni este considerată rectocolita ulcero-hemoragică, iar în acest caz, manifestările clinice pot include: durere abdominală, scaune cu sânge, diaree, boli hepatice, afectări ale pielii, boală perianală etc.

„În cazul megacolonului toxic apar tot felul de semne şi simptome, iar cel mai pregnant simptom este durerea abdominală. Totodată, volumul abdomenului creşte foarte mult, din cauza colonului care se dilată; apare sensibilitatea abdominală, care se accentuează la palpare; poate apărea tahicardia, deshidratarea, precum şi febra. Pacienţii pot experimenta episoade de deshidratare severă, care trebuie corectată cu lichide şi soluţii electrolitice, endovenos.

Megacolonul toxic poate fi tratat prin reducerea inflamării şi întinderii excesive a colonului, deoarece trebui redus riscul de perforaţie a acestuia. Cel mai important aspect este tratarea toxemiei. Cu cât afecţiunea este depistată mai repede, cu atât mai bine pentru pacient”, explică dr. Tiberiu Tofolean, specialist gastroenterologie.

Cum se depistează afecţiunea

Pentru a stabili un diagnostic corect, sunt necesare unele dintre următoarele teste şi analize: hemoleucograma, pentru a evidenţia o eventuală anemie; VSH, Proteina C Reactivă (pentru depistarea inflamaţiei), dezechilibrul electrolitic, radiografie abdominală, pentru evidenţierea dilatării, colonoscopia sigmoidoscopia, CT.

„Se recurge la tratament chirurgical doar în cazul perforaţiilor, atunci când toxicitatea este crescută, în caz de hemoragie acută sau dacă tratamentul clasic nu dă rezultate, în cel mult 24 ore. Intervenţia chirurgicală se numeşte colectomie. Tratamentul medicamentos include antibioterapie, corticosteroizi intravenos, imunosupresori etc. În caz de hemoragie, poate fi necesară şi transfuzia de sânge”, mai spune medicul specialist.

Această afecţiune prezintă un risc uriaş de deces, pentru pacient, dacă starea acestuia nu se îmbunătăţeşte în scurt timp. Complicaţiile acestei boli includ perforarea colonului, septicemie şi şoc. În unele cazuri, severe, colonoscopia este contraindicată, deoarece poate avea ca rezultat perforarea colonului.

În cazul în care suferiţi de boli inflamatorii intestinale, cel mai bine este să le trataţi corespunzător, pentru a evita apariţia megacolonului toxic. Totodată, trebuie avut în vedere că această afecţiune evoluează rapid, de la o zi la 3-4 zile, de aceea, dacă observaţi simptomele mai sus menţionate, nu ezitaţi să apelaţi la un specialist. O reacţie promptă ar putea să vă salveze viaţa.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU