Sursa Medium

Sursa Medium
16 Iunie 2020
908 accesări
0 comentarii

Dacă reușiți să vă detașați de problemele de zi cu zi, ați putea avea o viață normală, sunt de părere specialiștii „Elytis”. Aceştia spun că toată lumea are probleme, cu toţii greșim și la fel de normal este să ne împăcăm cu noi înșine și să nu ne judecăm prea aspru atunci când ceva nu merge chiar așa cum ne dorim.

Cercetătorii au descoperit că cei care lasă furia și gândurile negative să le afecteze sănătatea, mai ales tensiunea arterială, trăiesc mai puțin decât oamenii calmi și liniștiți. Specialiștii au găsit 200 de voluntari cărora le-a solicitat să se gândească la un moment în care un prieten i-a jignit.

Jumătate dintre cei care au luat parte la studiu au fost îndemnați să se gândească la un moment de furie maximă, iar cealaltă jumătate a trebuit să se concentreze pe un mod ceva mai blând. Participanții au fost distrași timp de cinci minute, după care s-au putut gândi la același eveniment în ce mod au dorit. În tot acest timp au fost conectaţi la aparate, înregistrându-se valorile tensiunii arteriale și ritmul cardiac.

Oamenii de ştiinţă au constatat că grupul furios a avut cea mai mare creștere a tensiunii arteriale, comparativ cu grupul iertător. Efectul a fost înregistrat ulterior, după cele cinci minute de pauză, însă, nu au existat diferențe mari.

Autorii cercetării susțin că deși a fost un studiu minimal, iertarea sugerează că are o reactivitate mai mică la evenimentele stresante și la protecția impactului fizic. Potrivit specialiștilor, pe termen scurt, aceste efecte nu sunt cunoscute ca dăunătoare. Cu toate acestea, o presiune arterială mai mare crește riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU