Sursa foto Unica

Sursa foto Unica
29 Martie 2021
255 accesări
0 comentarii

Cu toate că de cele mai multe ori sunt puse pe seama nopților pierdute și a oboselii, cearcănele trădează, în unele situații, o serie de afecțiuni ascunse și apar în urma aceluiași mecanism care produce contuziile.

Întrucât vasele capilare care împânzesc pielea din jurul ochilor sunt foarte mici, se pot rupe foarte ușor, moment în care apar aceste „pungi” vizibile de culoare neagră-albăstruie.

Ereditatea este principala cauză a cearcănelor, care nu poate fi controlată. „În aceste cazuri, cearcănele se datorează prezenței unui tegument subțire, colorat mai intens și care permite o vizibilitate mai accentuată a rețelei vasculare subcutanate. Din nefericire, aceste cearcăne nu pot fi tratate, putând fi doar camuflate cu ajutorul produselor cosmetice”, precizează dr. Sebastian Pop.

Medicul consideră că oboseala, lipsa somnului, precum și procesul de îmbătrânire nu sunt factori declanșatori, dar accentuează cearcănele. Acestea se formează, însă, în urma creșterii volumului pleoapelor inferioare, al căror exces de piele formează „pungi”. Nu în ultimul rând, alergiile sunt un motiv frecvent pentru care apar cearcănele.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU