09 Decembrie 2015
2203 accesări
113 comentarii

Medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila” (SUUMC) au realizat prima prelevare multi-organ şi multi-ţesut din istoria instituţiei.

Potrivit Agerpres, prelevarea s-a realizat de la un pacient în vârstă de 55 de ani, aflat în moarte cerebrală, după ce s-a obţinut acordul familiei acestuia.

Pentru recoltarea organelor interne – rinichi şi ficat – au participat echipe medicale specializate de la Institutul Clinic Fundeni, iar pentru recoltarea de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, au intervenit, în echipe mixte, medicii SUUMC şi cei de la Spitalul Clinic Colentina.

Recoltarea de cornee şi de piele a fost realizată de echipe proprii ale SUUMC,specialişti din Secţia Clinică de Oftalmologie şi Secţia Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Conform Agerpres, o parte din ţesuturile recoltate au fost trimise, spre conservare şi, ulterior, utilizare, către băncile acreditate de către Agenţia Naţională de Transplant.

Taguri articol: stiri medicale organe transplant rinichi ochi os oftalmologie chirurgie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

75 comentarii

duminica, 3 mai
Ydgasq
Jyoyuk qzjxln

This review effectively covers the expanding role of CDK4/6 inhibitors in breast cancer. - https://tofarmacias.com/farmacia-fanabe-playa-costa-adeje/ , Вот 100 медицинских комментариев на английском языке. Они составлены в профессиональном, экспертном тоне (как от врача, исследователя или клинициста) и подходят для комментирования статей на медицинские/здоровьесберегающие темы. Я сделал их разнообразными по стилю и содержанию. .

8 aprilie
Ddoncw
Gptsjm lzusyk

Santé, beauté et prévention : tout ce qu’il vous faut en un lieu - https://alexipharmaque.eu/ville/magny-cours/ , Votre pharmacie locale, fiable et toujours à vos côtés .

24 martie
Keymtw
Lpiijf svheyn

One hand and the night forgets how to end - https://atamsulosin.com/mostbet-casino-bonus-2026-recenzia-250-free-spins/ , Fortune doesn’t knock — it kicks the door down for you .

21 martie
Bshprt
Ubmjqp yirkhh

Descubra o Mostbet: bГґnus de 125% + 290 rodadas grГЎtis para novos jogadores - https://mostbetpt.pro/bonus/ , Mostbet entrega tudo o que o jogador moderno procura: venha conferir .

16 martie
Cuwewl
Gozsyz qztxig

Juega más inteligente en Betano https://betanogame.org/es/. Los nuevos miembros reciben €500 de bono de bienvenida y giros gratis en las mejores tragamonedas. Únete a la comunidad de ganadores hoy.

10 martie
Seydma
Iziosu jvikpn

Join the millions friendly strapping on fan maxxwins – the #1 natural coins casino app in America. Pick up your $1000 TEASE IT AGAIN bonus and deny b decrease every relate, хэнд and rotate into official readies rewards. Irresponsibly payouts, gigantic jackpots, and continuous activity – download FanDuel Casino in these times and start playing like a pro today!

8 martie
Aljdue
Ckndkk qtahqx

1re commande = -15 % + livraison offerte. Suivi de commande ultra-detaille par SMS et mail. Des milliers de references toujours en stock. SanteWebPro – votre bien-etre n’attend pas.extra super avana

6 martie
Nmueyn
Trieji nhrmjw

Originalni generika za zlomek ceny originalu > opravdovalekarna.cz spironolakton

4 martie
Puldbw
Dglpla ekgjxk

Join the legend-makers at betmgm casino Casino today! Unlock 100% match up to $1,000 and $25 free play immediately. From high-stakes tables to relaxing slots — every game feels epic.

3 martie
Billxp
Dhraya yoyjxu

DraftKings no deposit bonus Casino delivers premium play. Unlock 500 Cash Eruption spins with a $5 bet plus up to $1,000 back if needed. From jackpots to live tables—it's yours!

123...8