06 Septembrie 2020
1122 accesări
100 comentarii

Sursa foto AMOpportunities

Sursa foto AMOpportunities

Proiectul social „Operaţii ginecologice gratuite” continuă şi în acest an, în perioada 4-15 septembrie, acesta fiind un real sprijin pentru femeile care au nevoie de diferite intervenţii chirurgicale, dar pe care, din păcate, nu şi le pot permite.

Programul vine în întâmpinarea tuturor femeilor cu probleme în sfera ginecologică, diagnosticate sau care manifestă simptome deranjante.

„Echipa medicală din cadrul spitalului nostru este pregătită să asigure intervenţii chirurgicale gratuite pacientelor asigurate medical: histerectomie, ovarectomie, extirparea chistului ovarian/fibromului uterin, tratamentul incontinenţei urinare, prolapsul genital şi toate afecţiunile colului uterin. Costul unei astfel de intervenţii chirurgicale este de 1.200 de euro, suportată integral de unitatea medicală, pe parcursul derulării acestei campanii. Femeile trebuie doar să se programeze telefonic pentru un consult de specialitate”, au precizat reprezentanţii spitalului. Aceştia au subliniat faptul că, dacă există indicaţia de operaţie, medicii ginecologi vor recomanda investigaţii premergătoare intervenţiei chirurgicale, costurile acestora fiind suportate de pacientă (analize de sânge, consult preanestezic, RX pulmonar, EKG). De altfel, singurele costuri pe care le are pacienta, pe lângă cele ale analizelor, sunt reprezentate de zilele de spitalizare necesare postperator, 3-5 zile în funcţie de evoluţie şi recomandarea medicală. Costul unei zile de internare este de 300 de lei.

Persoanele care doresc să se înscrie în programul gratuit se vor programa telefonic la 07 ISIS ISIS – 0747.474.747 urmând a se prezenta la medic cu dosarul de investigaţii şi analize efectuate anterior, rezultatele investigaţiilor din pachetul preoperator, bilet de trimitere de la medicul de familie şi cardul de sănătate.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

64 comentarii

vineri, 3 aprilie
Uregsk
Eudmml psuixl

This place was coded for your comeback story - http://calcitriolc.com/mostbet-casino-az%c9%99rbaycan-en-yaxsi-onlayn-kazino-t%c9%99crub%c9%99si-2026/ , Your next breath could be your richest one yet .

22 martie
Oxjnxo
Hvvpzl erfvjy

Mostbet – o favorito cassino com bônus de 150% + 250 rodadas grátis esperando por você - https://mostbetpt.pro/ , Entre agora e aproveite o pacote de boas-vindas mais falado do momento .

20 martie
Ezkgcn
Jiuqjv qtxjqy

Lås op for legendariske gevinster hos Betano Casino https://betanogame.org/da/. Nye brugere tjener op til €500 plus 200 gratis spins. Sikkert, spændende og altid givende.

12 martie
Qlkxsd
Wwipfp jheunv

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering constant thrills with ignition casino roulette , restricted slots like Huff N' Word, and last dealer act right at your fingertips. Mod players grab 500 Largesse Spins plus $40 in Casino Compensation just for depositing $10—bonus up to $1,000 disown on first-day net losses. Province all Thrillionaires: accompany minute, vie with your way, and drive every interest into epic wins!

11 martie
Yjpvvh
Lpeels jrkjae

Connect the millions friendly strapping on fanduel casino Massachusetts – the #1 legitimate money casino app in America. Get your $1000 WITH IT AGAIN gratuity and deny b decrease every twirl, hand and roll into official coin of the realm rewards. Firm payouts, immense jackpots, and non-stop fight – download FanDuel Casino again and start playing like a pro today!

7 martie
Pzfpny
Dfyhoh jnrpto

Trouvez des solutions a vos problemes de peau en un clic. Des cremes hydratantes aux traitements anti-acne, toute la dermocosmetique est la. Beneficiez de conseils experts pour choisir les soins adaptes a votre epiderme. Retrouvez une peau saine depuis chez vous.Acheter en ligne

7 martie
Njwiyv
Tippkw gylhwf

Kvalitni leky nemusi byt drahe. Dokazujeme to kazdy den online Atarax

3 martie
Htcvsw
Plzkgu wuyeum

Join the winners at America’s favorite online casino — betmgm no deposit bonus! Claim your 100% deposit match up to $1,000 plus $25 On The House instantly. Experience seamless gameplay and fast payouts 24/7.

2 martie
Kxfmls
Qxogbh nhmxem

No KYC, no problem. Crypto stake blackjack freedom starts here.

28 februarie
Uspeps
Ovuomw hwdrrd

Get in on the action with chumba casino big wins generous free Sweeps Coins bonus. Play premium games daily and redeem Sweeps for cash prizes. Start winning now!

123...7
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU