tineacapitis-1331831885

tineacapitis-1331831885
16 Martie 2012
9145 accesări
0 comentarii
„Pecinginea se ia de la oameni sau de la animale? Se vindecă greu,trece de la sine?” (Silvia Moldovan). Sub denumirea populară de pecingine, tinea capitis este considerată o infecţie uşoară a scalpului şi a părului, destul de frecventă, mai ales în rândul copiilor. Forma sub care se manifestă este a unor pete cu cruste, un fel de petice de păr rupt pe cap, cauzate de o ciupercă. Potrivit medicului primar pediatru Chiraţa Blacioti, pecinginea se poate transmite de la un om la altul, fie prin contact direct cu persoana infectată sau prin obiecte contaminate, precum saltea, pernă, pieptene. Există şi situaţii, ce-i drept, mai rare, când ciuperca se poate transmite de la un animal infectat (pisici, câini) sau chiar din sol. La cine apare boala Deşi este mai frecventă la copiii între trei şi şapte ani, pecinginea poate să apară la orice vârstă. Referitor la sem-nele bolii, locurile unde acestea se manifestă de regulă sunt scalpul. Rareori pot fi afectate şi sprâncenele, iar genele, în situaţii extrem de rare. Forma sub care se prezintă este un fel de zonă rotundă sau ovală, acoperită de cruste gri (uneori duce şi la pierderea părului din zona afectată). Locul cu pecingine se inflamează, putând apărea şi mici pungi cu puroi, care produc mâncărime. Mai mult, pe suprafaţa scalpului se pot observa şi mici puncte negre, formate de firele de păr care între timp s-au rupt. Dintre principalele măsuri de prevenire a acestei boli, specialista recomandă ferirea copilului de contactul apropiat cu oamenii sau animalele infectate. De asemenea, de mici, copiii trebuie să ştie că nu trebuie să folosească obiectele personale ale altor persoane (pieptăn, perie, accesorii de păr, pălărie). Întrucât nu există autoreguli eficiente de vindecare, în astfel de situaţii trebuie contactat medicul de familie sau un dermatolog, singurii în măsură să se pronunţe asupra formulei de tratament.  

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florica ZDRU