13 Septembrie 2015
1251 accesări
0 comentarii

A fost nevoie ca mămicile să arate în presă condiţiile în care sunt internaţii micuţii la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru ca şefii unităţii să demareze lucrări de renovare ce ar fi trebuit făcute acum mulţi ani. Mai întâi, conducerea spitalului a negat că secţia este în stare jalnică, după care a anunţat că va da în judecată părinţii care au publicat fotografiile, pentru ca, în cele din urmă, să facă demersuri pentru a obţine fondurile necesare reabilitării. Şi i-a obţinut, după ce ministrul Sănătăţii s-a implicat personal şi a acordat de urgenţă bani pentru lucrări.

La mai bine de trei luni de la demararea renovării, o mare parte din secţie este deja aproape gata. Iar conducerea spitalului se laudă că o va inaugura pe 15 septembrie. „Jumătate din secţia de Pediatrie va fi gata în luna septembrie şi vom putea muta copiii şi mamele care sunt acum înghesuiţi în aripa cealaltă. Sunt lucrări de amploare, cu refacerea instalaţiilor electrice şi sanitare vechi, schimbarea mobilierului vechi, astfel încât secţia va fi complet nouă”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţână.

Deocamdată, în partea renovată, vor fi instalate 38 de paturi pentru copii şi 23 de paturi pentru mame. „Acum, Pediatria funcţionează la etajul al optulea. Am comprimat şi am înghesuit toţi copiii într-o singură aripă. Este foarte aglomerat. După deschiderea zonei reabilitate va fi mai bine. Lucrările vor continua în cealaltă jumătate a secţiei şi va fi gata la jumătatea lunii decembrie 2015. Acolo vom avea mai multe paturi”, a completat managerul Căpăţână.

Reparaţii capitale şi la secţia de Chirurgie

Şantier este şi la etajul al cincilea al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, acolo unde a intrat în reparaţii capitale secţia de Chirurgie. Acolo se va schimba tot şi vor fi aduse echipamente şi dotări noi-nouţe. „Lucrările sunt şi aici făcute cu simţ de răspundere. Nu e spoială, ci le-am făcut să ţină 25 - 35 de ani de-acum încolo. Este vorba despre o reabilitare completă. Şi echipamentele, paturile, totul va fi nou. Au fost cumpărate de spital după ce a câştigat procesul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Restul fondurilor sunt asigurate de Consiliul Judeţean Constanţa”, a precizat şeful spitalului, spunând că nu cunoaşte valoarea totală a investiţiei.

Secţia de Chirurgie va cuprinde saloane cu 68 de paturi, sală de pansamente şi cabinete pentru medici.

Taguri articol: pediatrie reabilitare judeţean copii spital

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ