30 Iunie 2025
47 accesări
0 comentarii

Enterocolita acută este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale sezonului cald, afectând atât intestinul subțire, cât și colonul. Boala este extrem de contagioasă, transmiterea realizându-se pe cale orală, în special prin consumul de alimente sau apă contaminate cu diverși viruși sau bacterii. Pe timpul verii, un factor de risc suplimentar este înghițirea apei de mare în timpul îmbăierii. Debutul bolii este brusc, iar simptomele sunt intense: greață, diaree, dureri abdominale, vărsături, oboseală, lipsa poftei de mâncare, balonare și, frecvent, deshidratare. La acestea se pot adăuga febra, frisoanele și o stare generală alterată.

Potrivit dr. Memet Filis, copiii mici sunt cei mai vulnerabili, întrucât riscul de deshidratare este mai mare. Semnele care ar trebui să alarmeze părinții includ lipsa udării scutecelor, plânsul fără lacrimi și uscăciunea buzelor. Ca urmare, prevenția este esențială. Spălatul mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei, prepararea termică adecvată a alimentelor, în special a cărnii, precum și păstrarea corectă a fructelor și legumelor, departe de surse de căldură, sunt măsuri simple și eficiente. Acestea trebuie, de asemenea, spălate riguros. Totodată, este importantă verificarea datei de expirare a produselor alimentare și evitarea celor ușor perisabile sau depozitate în condiții improprii. Consumul de alcool și tutun ar trebui, de asemenea, evitat în această perioadă. În privința tratamentului, medicul atrage atenția asupra pericolului automedicației. Orice tratament trebuie administrat doar la recomandarea unui specialist, pentru a evita complicațiile și a asigura o recuperare rapidă și sigură.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU