27 Noiembrie 2015
919 accesări
0 comentarii

Prima implantare a unei inimi semi-artificiale pentru un pacient care suferă de insuficienţă cardiacă foarte severă a fost realizată cu succes la Institutul C.C. Iliescu.

Potrivit Agerpres, operaţia a avut loc în urmă cu trei săptămâni, la un pacient cu vârsta de 65 de ani din Călăraşi care va fi externat săptămâna viitoare.

Prof. dr. Vlad Iliescu a precizat că dispozitivul este utilizat pentru partea stângă a inimii, iar supravieţuirea prin utilizarea acestui aparat este de şapte-nouă ani. Dispozitivul este folosit în lume de peste cinci ani cu rezultate bune.

„Este o medicină de vârf şi asta este o dovadă că şi în România se practică o astfel de medicină. Toate aceste proceduri au fost posibile pentru că la nivel decizional s-a înţeles că este necesară finanţarea lor pentru că pacientul român trebuie să poată beneficia de toate opţiunile care există în specialitatea respectivă”, a declarat Iliescu pentru Agerpres.

El a adăugat că există trei programe noi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: programul de valve trans-cateter, cel de endo-proteze pentru cei care au dilatări ale aortei şi sunt într-o stare mult prea gravă pentru a fi operaţi pe cale clasică şi programul de inimă semi-artificială.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir