09 Martie 2021
329 accesări
0 comentarii

Lăsând deoparte fracturile minore, fracturile osoase presupun administrarea unui tratament de urgență la spital. Așa că, primul ajutor în cazul fracturilor osoase este extrem de important. De exemplu, dacă observați o persoană rănită și bănuiți că ar fi putut suferi fracturi ale oaselor spatelui, gâtului sau șoldului, nu îi schimbați poziția corpului până la sosirea echipei medicale de urgență.

Potrivit dr. Nicoleta Dorobanțu, între timp, puteți preveni agravarea fracturilor și a complicațiilor acestora, imobilizând membrul afectat cu atele improvizate (bucăți de lemn, plastic, metal sau orice alt material rigid). În prezența hemoragiei, este important să aplicați o presiune asupra rănii până la oprirea sângerării, înainte de aplicarea atelelor.

„Înainte de toate, oasele fracturate trebuie să fie repoziționate și mobilizate, astfel încât să se poată vindeca în mod corect, iar acest procedeu poartă numele de reducție osoasă. Repoziționarea osului fracturat fără intervenție chirurgicală se numește reducție osoasă închisă, iar fracturile severe pot avea nevoie de reducție osoasă deschisă, prin operație. Astfel, după repoziționarea osului, majoritatea fracturilor au nevoie de montarea unor atele sau turnarea de ghips, pentru o vindecare mai rapidă și corectă a osului afectat. În schimb, medicamentația se rezumă la administrarea de analgezice pentru atenuarea durerilor”, a explicat medicul.

Desigur, în astfel de situații, gimnastica de recuperare poate să înceapă imediat, pentru stimularea circulației sanguine, vindecarea și menținerea tonusului muscular și prevenirea apariției cheagurilor de sânge și a rigidității membrului bolnav.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU