21 Mai 2025
33 accesări
0 comentarii

Se știe, pielea bebelușilor este extrem de delicată și sensibilă la razele soarelui, motiv pentru care alegerea unui produs de protecție solară potrivit este esențială pentru sănătatea lor. Toate acestea în condițiile în care pielea lor este cu până la cinci ori mai subțire decât cea a adulților, iar sistemul lor natural de apărare împotriva razelor UV nu este complet dezvoltat la această vârstă. Ca urmare, expunerea neprotejată la soare poate cauza arsuri solare rapide, iritații, dar și efecte pe termen lung asupra sănătății pielii. Medicii dermatologi pediatri recomandă evitarea expunerii directe la soare a copiilor sub șase luni. Totuși, în cazuri inevitabile, o protecție solară adecvată poate fi un aliat important.

În general, se recomandă folosirea protecției solare minerale (fizice) în locul celor chimice. Acestea conțin oxid de zinc sau dioxid de titan, ingrediente care formează un strat protector la suprafața pielii și reflectă razele UV, fără a fi absorbite în piele, așa cum este cazul spray-ului de protecție solară pentru copii SPF 50+.

Pe de altă parte, cremele cu filtre chimice conțin ingrediente care pot pătrunde în piele și, în unele cazuri, pot provoca reacții alergice sau dezechilibre hormonale. Acestea sunt, de obicei, evitate în produsele destinate copiilor sub trei ani. Așa că, este indicat a se folosi întotdeauna produse cu spectru larg (protecție UVA și UVB), cu un factor de protecție solară (SPF) de minimum 30, de preferat 50+, rezistente la apă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU