03 Iulie 2025
33 accesări
0 comentarii

Reducerea stomacului prin intervenția cunoscută sub denumirea de gastrectomie longitudinală laparoscopică sau gastric sleeve reprezintă o opțiune chirurgicală tot mai frecvent utilizată în tratarea obezității și a afecțiunilor asociate acesteia. Operația constă în îndepărtarea a aproximativ 70 - 85% din volumul stomacului.

Potrivit medicului chirurg Mihai Hrițcu, gastric sleeve-ul acționează prin două mecanisme esențiale: reducerea capacității stomacului, ceea ce limitează cantitatea de alimente ingerate, și eliminarea porțiunii fundice a stomacului, unde se produce grelina, hormonul responsabil cu senzația de foame. Intervenția este recomandată în special pacienților cu obezitate morbidă, celor care suferă de afecțiuni asociate acesteia sau persoanelor care au nevoie de transplant de organe, cum ar fi transplantul renal sau hepatic. De asemenea, poate fi indicată și în cazuri de boală inflamatorie intestinală, ciroză hepatică compensată sau complicații apărute după montarea unui inel gastric.

Specialistul subliniază că procedura are multiple avantaje. Păstrarea micii curburi gastrice și a sfincterelor permite menținerea funcționalității normale a stomacului. În plus, pacienții pot consuma o gamă variată de alimente, cu excepția celor foarte bogate în calorii, însă în cantități considerabil reduse.

Operația se realizează laparoscopic, implicând devascularizarea marii curburi gastrice și utilizarea unor dispozitive de sutură mecanică liniară, care secționează stomacul între rânduri de capse metalice din titan. Aceste capse sunt bine tolerate de organism, nu produc reacții imune, nu declanșează detectoarele de metale și nu afectează efectuarea investigațiilor imagistice precum RMN-ul. În timpul aceleiași intervenții pot fi tratate și alte probleme medicale, cum ar fi hernia hiatală, litiaza biliară sau diferite tipuri de hernii abdominale.

Recuperarea după operație se face treptat. Astfel, în primele 1-2 săptămâni, pacienții urmează o dietă lichidă, bazată pe apă, ceaiuri neîndulcite, supe sau sucuri naturale. Ulterior, alimentația evoluează către consistențe semilichide, apoi semisolide și solide, pe parcursul a patru până la șase săptămâni. Este esențial ca pacientul să consume cel puțin 1,5 litri de lichide zilnic și să respecte recomandările nutriționale. În etapa de alimentație semisolidă, sunt introduse piureurile de legume și fructe, brânzeturile moi, iaurtul, fructele de mare, carnea slabă și preparatele speciale pentru sugari. Mai târziu, se poate trece la alimente solide, mestecate foarte bine, cu accent pe proteine, care trebuie consumate primele în fiecare masă.

Totuși, nu uitați, activitatea fizică regulată este esențială în procesul de scădere în greutate și remodelare corporală. De asemenea, pacienții trebuie să urmeze tratamente profilactice pentru prevenirea trombozei venoase, folosind ciorapi compresivi și administrând anumite tratamente injectabile pentru o perioadă. De asemenea, este importantă și suplimentarea alimentației cu vitamine și minerale, în special fier, acid folic, calciu, vitaminele B1, B12 și D, pentru a preveni deficiențele nutriționale care pot apărea în urma intervenției.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU