04 Iulie 2018
1239 accesări
0 comentarii

Încrederea este un sentiment de siguranţă pe care şi-l doresc toţi oamenii, un sentiment care pune bazele unei relaţii interumane sănătoase, indiferent de natura ei, fie relaţie de cuplu, de prietenie, colegialitate, angajat-angajator, părinte-copil etc. Altfel spus, încrederea se câştigă greu şi se pierde repede!

Să ai încredere în cineva presupune să cunoşti persoana respectivă şi să ai dovezi, fapte concrete privind intenţiile, emoţiile, dorinţele şi comportamentele sale, care presupun o constanţă, predictibilitate, sinceritate, empatie, congruenţa ideilor şi a vorbelor cu faptele.

Sentimentul de încredere este apanajul unei personalităţi sănătoase, mature, datorită faptului că încrederea presupune o experienţă cu feed-back pozitiv, în care persoana care acordă încredere are suficiente experienţe securizante, care pun baza deschiderii emoţionale şi a disponibilităţii sale pentru comunicare şi contact relaţional.

Încrederea este diferită de naivitate prin suportul real. Sunt foarte multe persoane care îşi doresc sau au nevoie să acorde încredere, însă îşi aleg persoanele nepotrivite pentru a-şi satisface această nevoie, bazându-se în alegerea lor mai degrabă pe dorinţe decât pe realitate. Fără adecvare la realitate, nevoia de a acorda încredere şi de a se simţi în siguranţă pune în pericol integritatea emoţională a persoanei, generând inevitabil un feed-back şi o experienţă negativă, dureroasă, care lăsă urme adânci în structurarea personalităţii.

Capacitatea de a stabili un contact emoţional, de a susţine o relaţie de orice natură ar fi acesta şi de a investi încredere este specifică unei personalităţi sănătoase.

Din păcate, în societatea actuală, această nevoie bazală umană a fost manipulată şi abuzată, folosindu-se mai degrabă pentru obţinerea de diverse beneficii în detrimentul scopului său real şi totodată creând un nivel sever de disconfort pentru personalităţile sănătoase.

Ca urmare, s-a creat o reacţie generală de răspuns de apărare prin suspiciozitate crescută şi tendinţa către neimplicare emoţională sau investire de încredere care afectează sever relaţiile interumane.

Deseori asociat cuvântului „încredere” apar reacţii de respingere, evitare, anticiparea trădării, înşelătoria, minciuna, mascarea adevărului faptelor sau a sentimentelor, închiderea în sine, suspiciozitatea, paranoia, tensiunea internă psihică şi într-un final transformarea relaţiei sau chiar ruperea ei de teama sincerităţii şi a asumării, a încrederii.

Relaţia de încredere nu este o utopie, este o realitate şi o necesitate, fără aceasta fiind condamnaţi la o viaţă fadă, superficială, bazată şi condusă de frică.

Frica este un produs al minţii cu scopul de a proteja în situaţii reale de pericol, însă în lipsa pericolului real frica este capabilă să alieneze, să înstrăineze, blochează omul în cuşca propriei minţi şi îi conduce viaţa contrar necesităţilor şi dorinţelor sale reale.

Frica ta va spune „încrederea nu există, îţi face rău”! Nevoia ta spune „îmi doresc din suflet”… Aşa apare un conflict, care, aparent, nu are rezolvare şi creează sentimente de blocare şi neputinţă…

Vă recomand să nu fiţi naivi, să vă ascultaţi intuiţia şi să vă daţi voie să aveţi încredere, atunci faptele vă demonstrează că sunteţi în siguranţă.

Încrederea se construieşte, nu se oferă! Aveţi grijă de voi!

Psiholog psihoterapeut Elena HARBUR

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii