07 Aprilie 2024
27 accesări
0 comentarii

Problema pielii uscate de pe coate și genunchi este întâlnită la foarte multe persoane, iar aceasta este deranjantă în orice perioadă a anului, dar mai ales acum, că se apropie sezonul cald și veți purta haine din ce în ce mai subțiri, care vă vor expune zonele inestetice. Totuși, nu trebuie să vă îngrijorați, pentru că există o serie de remedii eficiente, care vă vor hidrata pielea de pe coate și genunchi și vă veți simți cu totul altfel.

Coatele uscate sunt adesea o problemă când temperaturile și nivelul de umiditate scad, dar acest lucru se poate întâmpla în orice moment al anului. De exemplu, comportamentele de zi cu zi, cum ar fi folosirea de produse dure care elimină umiditatea pielii, pot duce la uscarea ei. Totodată, pielea uscată de pe coate poate fi cauzată și de o varietate de factori, inclusiv de genetică și de o serie de afecțiuni diferite ale pielii. Potrivit dr. Florina Rusu, pielea de pe coate și de pe genunchi este diferită de cea de pe restul corpului, întrucât are mai puține glande sebacee (care secretă sebum) și produc mai puține lipide care ajută la hidratarea stratului superior al pielii.

Modificările hormonale, afecțiunile ereditare cum ar fi eczema și anumite boli precum diabetul sau problemele cu tiroida pot, de asemenea, usca pielea, dar, în majoritatea cazurilor, genunchii și coatele uscate sunt cauzate de propriile obiceiuri: sprijinirea coatelor pe masă, așezarea cu picioarele încrucișate pe podea sau purtarea pantalonilor mulați care se freacă de genunchi.

Partea bună este că în majoritatea cazurilor pielea uscată dispare după o exfoliere bună. Ca urmare, un exfoliant folosit ca pe față, va ajuta la îndepărtarea unei părți a pielii și, eventual, la iluminarea acesteia. Puteți, de asemenea, scăpa de pielea uscată de pe coate folosind o perie de corp. Această metodă ajută la accelerarea îmbunătățirii vizuale a pielii, dar nu uitați să faceți doar mișcări blânde. Dacă insistați foarte mult, este posibil ca pielea să se crape și să devină mai dureroasă. Apoi, după exfolierea ușoară, asigurați-vă că vă ștergeți coatele cu un prosop moale, în loc să frecați și să aplicați o cremă hidratantă.

„De exemplu, o pastă de suc de lămâie și bicarbonat de sodiu poate să lumineze pielea. Veţi amesteca cele două ingrediente, după care veţi aplica pasta pe zona cu probleme. Lăsaţi-o să acționeze câteva minute și îndepărtaţi-o cu apă. Nu uitaţi să aplicaţi o cremă hidratantă în fiecare zi, pentru a menține pielea suplă. Tot pentru a elimina pielea foarte uscată, puteți încerca și următoarele remedii: hidrataţi pielea cu uleiuri naturale. Acestea sunt bogate în antioxidanți, dar și în alte ingrediente care hidratează pielea de pe genunchi și de pe coate. Totodată, folosirea cu regularitate a acestor uleiuri deschide și nuanța pielii din zonele respective. În plus, puteţi folosi ulei de argan, ulei de cocos, ulei de măsline și chiar și ulei de sâmbure de strugure. Aplicaţi uleiul pe pielea proaspăt spălată cu apă caldă, pentru a facilita pătrunderea acesteia în piele”, a explicat specialistul.

Dacă pielea este foarte uscată, se poate aplica vaselină medicinală pe coate, înainte de culcare, pentru un tratament cosmetic de hidratare profundă peste noapte. În acelaşi timp, exfolierea pielii este de mare ajutor, îndepărtând celulele moarte, deci aceasta devine mai catifelată. În plus, se mai poate folosi un amestec preparat din miere, zahăr și zeamă de lămâie. Zahărul va îndepărta celulele moarte, mierea va hidrata pielea, iar zeama de lămâie va decolora nuanța pielii. Ştiaţică şi proteinele din iaurt hidratează pielea, menținând-o catifelată? Totodată, acidul lactic din iaurt deschide și nuanța pielii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU