19 Octombrie 2020
317 accesări
0 comentarii

Sursa foto Mamaplus

Sursa foto Mamaplus

Infestarea cu păduchi continuă să fie o problemă a omului modern, chiar și în țările cele mai civilizate. În România, cele mai multe cazuri de pediculoză se întâlnesc în mediul rural. La fel de bine se pot alege cu astfel de „chiriași” și persoanele curate. Vestea bună este că pediculoza este relativ inofensivă și foarte ușor de tratat. „Păduchii sunt mici vietăți negre asemănătoare cu păianjenii, dar microscopici, care se lipesc și se înmulțesc pe firele de păr de pe corp, de pe cap sau din zona genitală. Produc o mâncărime insuportabilă prin mișcarea lor pe piele și se înmulţesc extrem de repede. Păduchii sau ouăle lor, lindinii, se văd cu ochiul liber strălucitori, lipite pe firul de păr lângă orificiul de ieșire al firului din piele”, a declarat dr. Anca Zbranca. Specialistul face atentă populaţia că scărpinatul cu mâna murdară nu face decât să înrăutățească lucrurile, existând pericolul ca leziunile să se suprainfecteze. „Copiii se contaminează unul de la altul foarte ușor. Este cunoscută trecerea păduchilor de la un individ la altul, când «bolnavul» își lipește capul de cel sănătos”, mai arată dermatologul. Potrivit acesteia, șampoanele și soluțiile speciale care se găsesc în farmacii au puterea de a elimina paraziții în câteva zile, cu condiția ca întreaga familie să se trateze împreună cu persoana infestată.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU