08 Aprilie 2021
530 accesări
0 comentarii

Screeningul neonatal este o testare cu ajutorul căreia fiecare nou-născut este testat pentru un grup de afecțiuni ce nu pot fi depistate la momentul nașterii. De fapt, scopul acestei investigații este de a detecta acele afecțiuni care pun viața micuților în pericol, înainte de a deveni simptomatice.

La Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”, testarea se efectuează până în a treia zi de viață, când se recoltează câteva picături de sânge din venă sau din călcâi și se depun pe un card din filtru, care apoi se lasă să se usuce și se trimite cât mai rapid la laborator. Aici, proba este analizată în cel mai scurt timp, prin utilizarea unor metode extrem de sensibile, de înalt nivel tehnic.

„Aceasta este o analiză simplă care salvează vieți. Aproape întotdeauna copiii se nasc perfect sănătoși. Exista, totuși, foarte rar, situații în care pot afecta dezvoltarea normală sau chiar amenință sănătatea și viața bebelușului. Testul de screening al nou- născuților pentru recunoașterea timpurie a acestor tulburări poate preveni și exclude această posibilitate”, au declarat specialiștii constănțeni. Ei au precizat că aproape un nou-născut dintr-o mie se naște cu o tulburare metabolică congenitală, chiar dacă bebelușul este aparent sănătos și activ. Ca urmare, cu cât descoperiți mai devreme tulburarea, cu atât intervenția terapeutică va avea un efect mai bun. (M.Ș.)

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU