05 Martie 2018
981 accesări
0 comentarii

Oricât de mult ar încerca să se protejeze, la un moment dat, mămicile tot nu scapă de răceală. De aici apare întrebarea ce trebuie să facă în situaţia în care trebuie să ia pastile pentru a scăpa de această stare deranjantă şi, în acelaşi timp, sunt nevoie să-şi alăpteze bebeluşii.

Desigur, ca mamă, aţi face orice numai să nu-i transmiteţi virusul şi celui mic şi nu ştiţi dacă este mai bine ca în zilele în care boliţi să continuaţi alăptarea.

„S-ar putea ca unele persoane din jur să vă sugereze să staţi câteva zile cât mai departe de bebeluş, inclusiv să întrerupi alăptarea, pentru a nu-l îmbolnăvi şi pe el. Desigur, se poate întâmpla ca unii să vă spună că, dacă faceţi febră, este clar că nu mai puteţi alăpta. Adevărul este cu totul altul. Nu doar că este permis, ci este chiar indicat să continuaţi să vă alăptaţi copilul dacă v-aţi îmbolnăvit. Sunt foarte puţine bolile care reprezintă într-adevăr o contraindicaţie pentru alăptare. Iar banalele răceli şi viroze nu fac parte dintre ele”, au precizat reprezentanţii BB Center.

Aceştia au subliniat că doar anticorpii se transmit prin lapte, virusurile nu.

Partea proastă - au explicat specialiştii constănţeni -, atunci când vă îmbolnăviţi există şanse mari să transmiteţi răceala şi copilului, iar acest lucru se poate întâmpla indiferent dacă alăptaţi sau nu. De ce?

Pentru că virusurile nu se transmit prin laptele matern. În schimb, sunt contagioase încă de dinainte ca mămicile să aibă primele simptome, indiferent că este vorba despre febră, durere în gât, nas care curge, strănut, diaree etc. În aceste condiţii, este clar că cel mic a fost deja expus virusului înainte ca mamele să ştie că s-au îmbolnăvit.

„Partea bună este că, dacă nu întrerupeţi alăptarea, copilul va face în general o formă mult mai uşoară a bolii, datorită laptelui matern. Lapte prin care mama îi transmite celui mic anticorpi, pe care organismul deja îi produce, sunt «antrenaţi”» să lupte exact cu virusul care v-a dat peste cap”, au completat specialiştii BB Center.

Tocmai de aceea, pediatrii recomandă continuarea alăptării. În plus,

Academia Americană de Pediatrie (AAP) spune că, dacă mama opreşte alăptarea de la primele simptome de răceală sau gripă, nu face decât să reducă protecţia oferită copilului şi să crească astfel şansele ca bebeluşul ei să se îmbolnăvească, respectiv să facă o formă mult mai severă a bolii decât dacă ar fi fost alăptat în continuare.

Laptele matern îi oferă copilului inclusiv grăsimi, proteine, imunoglobuline, microelemente, enzime, celule albe din sânge etc. Iar toate aceste substanţe îl protejează împotriva multor boli şi infecţii nu doar cât timp este alăptat, ci şi după înţărcarea lui.

XXX

În concluzie, nu este bine să privaţi bebeluşul de laptele matern exact în perioada în care el se luptă cu un virus. În plus, este mai comod şi pentru dumneavoastră să continuaţi să vă alăptaţi copilul, iar în acest fel, nici nu riscaţi ca, pe lângă răceală, să vă treziţi şi cu o mastită sau canale înfundate.

De asemenea, mamele trebuie să ştie că, în timpul bolii, producţia de lapte poate scădea, dar aceasta îşi va reveni repede în momentul în care vă veţi simţi mai bine.

Bineînţeles, există şi o categorie de mame care întrerup alăptarea atunci când sunt răcite, dar nu de frică să nu-şi îmbolnăvească bebeluşul, ci din cauza medicamentelor pe care le iau. Medicii susţin că există multe substanţe care sunt permise atât în sarcină, cât şi în alăptare.

Deci, ar fi bine să luaţi medicamente doar după recomandarea medicului, chiar dacă sunteţi sigure că sunt permise în alăptare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU