Various

Various

Various

Various
09 Iulie 2013
1420 accesări
0 comentarii

Infertilitatea este o problemă cu care se confruntă tot mai multe cupluri în ziua de astăzi. Primul pas ce trebuie făcut este depistarea cauzelor acestei boli.
Căci ar fi o greşeală ca infertilitatea să nu fie considerată boală şi să nu fie tratată ca atare! La nivel internaţională, statisticile arată că infertilitatea afectează aproximativ 15 - 18% din populaţia aflată la vârsta fertilă; iar procentajul este valabil şi pentru ţara noastră, spun specialiştii. În majoritatea cazurilor, cu investigaţiile potrivite, cauza infertilităţii este depistată. O treime din cazurile de infertilitate se datorează factorilor feminini, o altă treime celor masculi, iar restul cazurilor au la bază asocierea factorilor feminini cu cei masculini. În ceea ce priveşte cauzele infertilităţii la femei, acestea pot fi: disfuncţia ovulatorie (fără ovulaţie nu există ouă care să poată fi fertilizate), obstrucţia trompelor uterine, din cauza bolii inflamatorii pelvine, intervenţiile chirurgicale în zona pelvină, anomalii ale uterului, fibroame uterine. Infertilitatea masculină, în schimb, este cauzată de un număr redus de spermatozoizi (oligospermie) sau chiar absenţa spermatozoizilor(azoospermie) în lichidul seminal, motilitate redusă a spermatozoizilor(astenospermie), reacţiile imunologice care pot determina imposibilitatea spermatozoizilor de a trece dincolo de cervix, spre trompele uterine, unde trebuie să întâlnească oul, spermatozoizi malformaţi (teratospermie). Şi infertilitatea are simptome! Precum în orice afecţiune, şi infertilitatea are simptome care trebuie să dea de gândit cuplului şi să-l determine să consulte un medic. Astfel, femeile cu următoarele semne trebuie să consulte un specialist în obstetrică - ginecologie dacă au următoarele simptome: ciclu menstrual neregulat, excesiv sau amenoree (lipsa ciclului menstrual), pierderile de sarcină (acestea pot fi determinate de dezechilibre hormonale, malformaţii ale uterului, de un stil de viaţă nesănătos, infecţii ale aparatului uro-genital, diabet necontrolat, boli tiroidiene, boli autoimune, boli cardiace congenitale, boli renale cronice, malnutriţie severă) etc. Semne de alarmă trebuie să constituie şi simptomele dureroase: actul sexuale dureros (care poate fi cauzat de endometrioză sau de fibroame uterine), durerea pelvină, senzaţia de presiune asupra unor organe „Simptome depresive, precum instabilitatea emoţională sunt caracteristice atât pentru femeia, cât şi pentru bărbatul cu probleme de infertilitate”, a explicat dr. Usama El - Najjar, medic specialist obstetrică - ginecologie, consultant Fertilizare in vitro, coordonatorul Centrului de Excelenţă pentru diagnosticul şi tratamentul infertilităţii din cadrul Centrului Multifuncţional Mamaia. Alte simptome care ar putea indica prezenţa infertilităţii, inclusiv în cazul bărbaţilor sunt: tulburările glandei tiroide, dezechilibrul nivelului glicemiei etc. Infertilitatea, tratată în staţiunea Mamaia Tratamentul infertilităţii poate fi medicamentos, chirurgical, poate consta în inseminare artificială. De obicei, tratamentele sunt combinate, dar sunt stabilite de medic abia după realizarea analizelor. Cel mai nou serviciu oferit de Centrul Multifuncţional Mamaia, aflat la parterul hotelului Flora, este reprezentat de diagnosticarea şi tratarea infertilităţii. „Centrul de excelenţă pentru diagnostic şi tratament al infertilităţii de cuplu oferă asistenţă medicală de specialitate pentru cuplurile care nu şi-au văzut încă visul împlinit. Rezultatele pe care suntem pregătiţi să le obţinem sunt similare cu cele ale unor centre cu tradiţie din Europa şi reflectă profesionalismul specialiştilor”, ne-au precizat reprezentanţii centrului medical. Serviciile medicale specializate, oferite în cadrul centrului includ: analize hormonale şi uzuale complete, histerosalpingosonografie, laparoscopie diagnostică şi terapeutică, histeroscopie, intervenţii chirurgicale, spermogramă, spermocultură, puncţie testiculară. Rata de succes în tratarea problemelor de fertilitate variază în funcţie de vârsta partenerilor, starea ovulelor, cauza infertilităţii, starea embrionului etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN