10 Mai 2018
892 accesări
0 comentarii

Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) aduce la cunoștiința constănțenilor, campania lansată de Organizația Mondială a Sănătății, adresată, în mod special, personalului medical, dar nu numai și denumită „Salvează vieți: Igiena mâinilor”.

Potrivit reprezentanților DSPJ, aceasta este o extensie a primei campanii mondiale privind siguranța pacientului, care a debutat în urmă cu 13 ani. Specialiștii susțin că igiena mâinilor este cheia reducerii prevalenței infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM), precum și angajamentul mondial în acest domeniu prioritar al activității medicale.

În ultimii ani, peste 40 de țări au aderat la mobilizarea mondială și au demarat campanii de igienă a mâinilor. Campaniile din ultimii ani s-au concentrat pe igiena mâinilor și combaterea rezistenței microbiene, igiena mâinilor în departamentele chirurgicale sau igiena mâinilor și combaterea rezistenței microbiene la antibiotice. În 2018, însă, tema pentru campanie este „Septicemia”, aceasta orientându-se pe ameliorarea practicilor de igienă a mâinilor și prevenirea septicemiei. „Preveniți septicemia în spital - este în mâinile voastre”, este sloganul din acest an al campaniei OMS.

Pe plan global, au precizat cei de la DSPJ Constanța, se estimează că septicemia afectează, în fiecare an, mai mult de 30 milioane de pacienți. Potrivit specialiștilor, septicemia este o amenințare cu înalt potențial letal pe care puțini o cunosc și care apare în momentul în care organismul prezintă un răspuns inflamator sever, în urma unei infecții.

Ca urmare, orice persoană poate ajunge să dezvolte septicemie, dar riscul major de deces din această cauză vizează copiii cu vârsta mai mică de un an, vârstnicii și persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Medicii sunt de părere că în situația în care septicemia degenerează în șoc septic, tensiunea arterială scade în mod dramatic, până în punctul în care nu se mai poate face nimic și se poate instala decesul.

Tratamentul precoce al septicemiei se face cu ajutorul antibioticelor și fluidelor intravenoase, în urma tratamentului crescând șansele de supraviețuire. Cauzele declanșării septicemiei sunt toate tipurile de infecții, nu doar una anume, dar cele mai frecvente sunt pneumonia, infecțiile abdominale, infecțiile renale și bacteremia (infecția fluxului sanguin).

De asemenea, vârsta înaintată, asociată, cu un risc crescut de septicemie, în combinație cu contactarea bacteriilor rezistente la antibiotice (care întrețin infecția ce se dezvoltă în septicemie), sistemul imunitar foarte slăbit, toate acestea contribuie la agravarea stării de sănătate a unui bolnav.

Totuși, trebuie menționat faptul că septicemia poate varia de la o formă ușoară, până la una severă, iar pe măsură ce această condiție medicală se înrăutățește, fluxul sanguin care ajunge la organele vitale (creier, inima, rinichi) este afectat, până în punctul în care funcțiile organismului cedează.

În același timp, septicemia mai poate forma, uneori, cheaguri sanguine la nivelul organelor și al membrelor (inferioare sau superioare), respectiv al degetelor, conducând la forme variate de insuficiență organică și cangrenă.

De precizat că majoritatea pacienților se recuperează după o formă ușoară de septicemie, dar rata mortalității pentru șocul septic se apropie de procentul de 50%.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU