01 Iulie 2019
682 accesări
0 comentarii

Pe timpul celor nouă luni de sarcină, crește și necesarul de fier, acesta fiind extrem de important pentru celulele roșii ale sângelui, ele având rolul de a transporta oxigenul către toate țesuturile din organism și către fătul în dezvoltare.

Potrivit specialiștilor Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”, fierul se absoarbe mult mai bine dacă ați introdus în dietă alimente bogate în fier și alimente bogate în vitamina C.

Iată câteva exemple de alimente care conțin fier: ouăle, carnea roșie, peștele, fasolea, legumele rădăcinoase și cele cu frunze verzi, închise la culoare, nucile.

Deși este bogat în fier, nu se recomandă să consumați ficat în sarcină, datorită cantității mari de vitamina A, considerată periculoasă în exces pentru făt. Așadar, viitoarele mămici sunt sfătuite să consume alimente bogate în fier și acid folic, de la care nu va trebui să se rețină absolut deloc, ele fiind sănătoase și conforme cerințelor bebelușilor aflați în burtică.

„În mod normal, nu aveți nevoie de suplimente de fier în timpul sarcinii, dar, dacă testele de rutină ale sângelui vor arăta că sunteți anemică, medicul vă va prescrie suplimente de fier”, au subliniat medicii.

Specialiștii spun că fierul în sarcină este esențial pentru producerea hemoglobinei, proteină din compoziția globulelor roșii, care transportă oxigenul către celule. Mai mult decât atât, în sarcină, volumul de sânge al corpului crește cu aproape 50% și este nevoie de mai mult fier pentru a produce o cantitate crescută de hemoglobină. În plus, copilul, care se află în creștere, dar și placenta necesită propriile lor rezerve de fier.

Din nefericire, multe femei încep sarcina cu depozite insuficiente de fier pentru a face față cererilor organismului, mai ales în trimestrele 2 și 3. Așa că, în momentul în care nu mai aveți destul fier pentru a produce hemoglobina, apare anemia.

Când sunt recomandate suplimentele de fier

Se pare că riscul crește atunci când grețurile matinale sunt asociate cu vărsături, dacă sarcinile se succed la o scurtă perioadă de timp, dacă sarcina este multiplă și mai ales dacă dieta este săracă în fier sau dacă fluxul menstrual dinainte de sarcină a fost abundent.

De precizat că fierul este la fel de important în sarcină, ca și mai înainte de cele nouă luni ale gravidei. Cu toate acestea, creșterea volumului sanguin va putea determina o creștere a necesarului de fier pentru ca femeia să dea naștere unui bebeluș sănătos.

Totodată, pentru a evita riscul anemiei feriptive în sarcină, cu nivele mici de hemoglobină și hematocrit, se recomandă suplimentele de fier. Ca urmare, carnea, legumele verzi (spanac, mazăre, varză, broccoli, fasole verde), dar și alimentele bogate în vitamina C care vor ajuta la absorbția fierului în organism sunt vitale.

Totuși, suplimentarea cu fier se va face întotdeauna numai la sfatul medicului specialist. De obicei, se recomandă doze mici, evitându-se astfel constipația, durerile abdominale, dar și alte probleme gastrointestinale.

Și cum în sarcină se formează un bebeluș, este nevoie și de calciu și vitamina D. De ce? Pentru că sistemul osos al acestuia necesită un consum mare de lactate și cereale, dar și expunerea potrivită la soare. În concluzie, orice femeie însărcinată are nevoie de 200 UI/zi, lucru care nu se va putea obține, mai ales în ultima parte a sarcinii decât prin suplimentarea dozei de calciu, însă iarăși este nevoie de evaluarea medicului specialist.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU