23 Iulie 2024
248 accesări
72 comentarii

Sigilările dentare sunt foarte des aplicate copiilor, imediat ce dinții permanenți încep să apară, de obicei, între 6-14 ani. După recomandarea medicului dentist se poate face și la vârste mai mari sau chiar și pe dinții temporari. Practic, pe dantura temporară este recomandată intervenția și din prisma faptului că cei mici nu stau mereu la periaj, disponibilitatea lor fiind de multe ori redusă. Materialele de etanșare se aplică pe dinții din spate, molari și premolari, deoarece aceștia sunt dinții care au sanțuri și fosete/depresiuni pe suprafețele lor, numită morfologie dentară.

Medicul dentist este mereu cel care vă va sfătui cu privire la dinții care ar trebui să fie sigilați, după ce se examinează pacientul și tot el este cel care verifică dacă este suficientă sigilarea sau deja s-a instalat caria dentară. Potrivit dr. Sanda Dimciu, procesul este, de cele mai multe ori, rapid și simplu, necesitând doar câteva minute. Dintele este complet curățat și pregătit cu o soluție specială, apoi este uscat. Ulterior se aplică liantul pentru sigilant, care se polimerizează cu lampa UV, apoi se aplică materialul de etanșare lichid și se polimerizează din nou. După aceea, se verifică dacă materialul aplicat deranjează în mușcătură și se lustruiește. „Procesul de sigilare formează o barieră de protecție netedă, acoperind fosetele mici și sanțurile de pe suprafața dintelui. Cele mai multe cavități (carii) apar în aceste şanțuri și fosete, unde periajul dentar nu poate pătrunde suficient de bine pentru a înlătura placa bacteriană. Prin joacă, medicul dentist îl va convinge pe cel mic să stea cât să se aplice acest lac care protejează dintele de carie. Cu toate acestea, o bună igienă orală este încă o necesitate, chiar și după ce dinții au fost sigilați. De ce? Pentru că suprafața netedă sigilată este acum mult mai ușor de păstrat curată și sănătoasă cu periaj normal. În plus, utilizarea pastei de dinți cu fluor va ajuta, de asemenea, la protejarea dinților copiilor, dar și pe cei ai adulților”, a precizat medicul.

Atenţie, însă! Acest mijloc de prevenție nu vă scapă de folosirea aței interdentare/ a furcii interdentare/ a periuței interdentare sau oricare mijloc de igienizare a spațiilor dintre dinți. Toate acestea în condiţiile în care dintele are 4- 5 suprafețe, iar oamenii prin periaj spală două sau trei, de aceea se atrage atenția asupra importanței vizitei la dentist a celor mici și a adulţilor, pentru a primi informații asupra modului potrivit de igienizare conform vârstei și a necesităților.

La ora actuală, studiile arată că patru din cinci copii cu vârsta sub 15 ani, au carii în zonele în care este foarte dificil să se elimine resturile alimentare. Tocmai de aceea, cu ajutorul sigilării, dinții sunt protejați împotriva cariilor dentare, dar pacientul după o astfel de aplicare ar trebui să continue să aibă grijă de dinții săi zilnic, printr-o bună igienă: cu periuță, ață dentară și apă de gură.

În acelaşi timp, trebuie să ştiţi că materialele de etanșare dentară protejează suprafața dinților, dar nu acoperă golurile dintre dinți, deci cariile se pot forma și între dinți dacă pacientul nu reușește să mențină o curățare eficientă în zonele mai greu accesibile.

Altfel spus, este important ca atât părinții, cât și copiii să înțeleagă faptul că această procedură nu înlocuiește o igienă corespunzătoare, ci este o soluție suplimentară de protecție.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

34 comentarii

joi, 3 iulie
d2b25
Gzcbfk cuzmdq

best otc ed pills - fastedtotake.com generic ed pills

miercuri, 2 iulie
8j0yh
Uxctkt fikgia

order deltasone 10mg online cheap - https://apreplson.com/ buy deltasone 40mg online

30 iunie
n2frx
Xczgfx aiprxh

mobic cost - mobo sin meloxicam usa

28 iunie
lj8ki
Tqcedg frjlwq

purchase coumadin pill - https://coumamide.com/ buy cozaar sale

27 iunie
3l5ji
Xviagt xrnfaj

nexium 40mg drug - https://anexamate.com/ buy esomeprazole 20mg without prescription

25 iunie
b0dh4
Jldscd wcgpka

buy augmentin pill - https://atbioinfo.com/ buy generic ampicillin

23 iunie
p1loz
Dbirkl ytxgnv

azithromycin for sale online - buy generic tinidazole nebivolol order

21 iunie
xlkxc
Aqjfzj ufmqsz

buy amoxicillin pills for sale - buy combivent online cheap order ipratropium sale

18 iunie
jpvol
Eljorp tpckvk

buy propranolol online cheap - methotrexate 2.5mg pills buy methotrexate 2.5mg generic

9 iunie
cheap cialis fast shipping
Gzfvye gvgjbu

This is the big-hearted of writing I positively appreciate.

1234
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU